Știu că există înalte principii morale, știu că viața gestionată doar de Eros și Thanatos este condamnabilă, dar nu cădeți în capcana de a-i ignora! (Pe ei, zeii iubirii și ai morții…) Nu puteți porni la drum dacă nu v-ați confruntat cu ei și dacă, într-un fel sau în altul, nu i-ați învins… Dacă îi învingeți pe ei, reușiți să vă cunoașteți mai bine, să vă împăcați cu voi, să vă controlați mai bine, ceea ce este suficient pentru a realiza aproape orice pe planeta asta. În fond, soluția nu este aceea de a vă ascunde de spaima de moarte, de pasiunea pentru sex, ci de a manifesta corect aceste pulsiuni pentru a dovedi că sunteți oameni. De a le manifesta cu intenția corectă!
Și o să încep nu cu Eros, ci cu Thanatos, căci la începutul vieții, ca și la sfârșitul ei, spaima de moarte este mai mare decât pofta de sex (care la cei foarte tineri este încă neconturată, iar la cei bătrâni a fost deja uitată).

„Moartea este intrarea într-o nouă stare a existenței, într-o altă formă a existenței, o etapă în care vechile experiențe sunt asimilate și următoarea etapă (reîntruparea) este pregătită.” Paul Brunton

Cine nu învață să moară, nu știe să trăiască, drept care, cât timp veți sta în fotoliu cu cartea în mână și nu vă va fi indiferent dacă totul se termină acum, dacă o să muriți și nu o să vă mai bucurați de ceea ce aveți în plan material, nu o să mai petreceți timp cu anumite persoane de care sunteți legați, rămânând să vă confruntați doar cu ceea ce sunteți în plan spiritual, nu veți fi pregătiți de drum. Prin credință, sau prin împăcare, sau prin cine știe ce altă formă de abordare a sfârșitului, trebuie să ajungeți să nu vă mai fie frică de moarte.
Principalul motor al credinței a fost și este spaima de moarte. Neputința de a răspunde la întrebările: „Ce a fost? Mai urmează ceva?” Această spaimă, utilizată din plin de orice organizație religioasă, trebuie transformată în încredere, în adevărată credință. Fără a face acest salt, ce-i drept enorm, nu veți porni pe adevăratul drum al evoluției spirituale. Mereu va exista o îndoială. Mereu veți pune la îndoială…
Pentru că nu au trecut peste această spaimă, mulți fug, se retrag atunci când întâlnesc obstacole în viață și se întorc în pluton, acolo unde, dacă nu este cald și bine, măcar este cineva dispus să-ți adoarmă această teamă după rețete verificate îndelung.
Și, de cele mai multe ori, trebuie să ajungi la această liniște interioară fără să-ți fi confirmat cineva de încredere că există viață după moartea corpului fizic, fără să fi auzit voci care să-ți explice, fără să fi văzut cumva dincolo de văl, fără să ai nimic palpabil…
Și asta pentru că nu sunteți obișnuiți cu moartea, deși, într-un fel, chiar dacă nu sunteți descendenții lor, locuiți în același spațiu în care trăiau cei care treceau dincolo cu zâmbetul pe buze, cu încredere, cu credință.
Iar împăcarea cu moartea nu înseamnă doar credința în reîntrupare, în viața veșnică sau în alte lucruri asemănătoare. Ea este necesară, pentru a trăi pe deplin, chiar și celui care nu crede, fie el agnostic sau ateu. Este singura modalitate de a trăi clipa, de a trăi pe deplin aici și acum, nu cu spaima sfârșitului mereu în minte. Morala poate fi respectată și altfel decât prin permanenta recurgere la spaima de moarte, la eventuala pedeapsă care urmează.
Am văzut oameni care nu-și puneau problema divinității și fără crispare acceptau respectarea moralei. Erau mai frumoși și mai luminoși decât mulți credincioși…
Dar cine moare? Ar trebui să aflăm, mai întâi, cine suntem noi

Vlad T. Popescu

Articolul poate fi reprodus cu menționarea sursei și a autorului: de Vlad T. Popescu, apărut în www.sfat.info.ro

Vlad T. PopescuSpiritualcarte,spiritualitateȘtiu că există înalte principii morale, știu că viața gestionată doar de Eros și Thanatos este condamnabilă, dar nu cădeți în capcana de a-i ignora! (Pe ei, zeii iubirii și ai morții...) Nu puteți porni la drum dacă nu v-ați confruntat cu ei și dacă, într-un fel sau în...un blog Vlad T. Popescu
apiland.ro