De ce acțiunile imorale ni se par imposibile
de Jonathan Phillips

Să presupunem că ești pe drum către aeroport și te lasă mașina. Ai câteva soluții evidente: poți să suni un prieten, să cauți un taxi sau să amâni zborul. Dacă astea nu merg, poți să te gândești la lucruri mai puțin probabile, cum ar fi să găsești un mijloc de transport în comun, sau să mergi cu autostopul până la aeroport. Dar sunt și lucruri care n-o să-ți treacă prin cap: să iei de la bun început taxiul și să nu-l plătești. De ce nu te gândești la așa ceva? Până la urmă este varianta cea mai sigură de a ajunge la timp și mult mai ieftin decât te va costa locul de parcare.
Răspunsul firesc este acela că ești o persoană morală care nu ar face așa ceva. Din două motive nu este răspunsul potrivit, chiar dacă ești bun din punct de vedere moral. Primul este acela că a fi un om bun nu explică de ce ai face astfel. Caracterul moral nu te poate împiedica să recunoști că este o cale de a ajunge la aeroport, chiar dacă nu o alegi. Al doilea este că nu te aștepți nici ca altcineva să facă asta, chiar dacă nu știi cât de integru moral este.
Ce explică atunci faptul că nu luăm în considerare varianta de a merge cu taxiul fără a plăti? E ceva cu totul diferit: înainte de a fi propus eu asta, nici nu-ți trecea prin cap. Nu spun doar că nu-ți trecea prin cap, ci și că nici nu ți-ar fi trecut dacă nu-ți spuneam eu.
Să ne oprim asupra unor studii pe care le-am realizat la Harvard împreună cu colegul meu Fiery Cushman. Participanții au fost rugați să citească o serie de scurte povestiri despre persoane care se confruntau cu diverse probleme (cum ar fi și pana în drum către aeroport). Apoi li s-a cerut să analizeze ce ar fi posibil, și ce ar fi imposibil să facă un om pus într-o anumită situație. Unii au fost rugați să judece rapid, într-o secundă, pentru a nu avea timp să stea pe gânduri, încercând să aflăm cum ar reacționa de fapt. Ceilalți au fost lăsați să se gândească bine la ce ar fi de făcut.
Cele două grupuri aveau în față variante banale (cum ar fi luatul taxiului), dar și variante imorale (cum ar fi să ia taxiul fără să plătească).
Pe urmă am examinat răspunsurile pentru a vedea ce se schimbă între răspunsul dat rapid și cel dat pe îndelete. Pentru acțiunile banale, nu era nici o diferență: oamenii judecau acțiunile respective ca fiind posibile indiferent că răspundeau rapid sau stăteau pe gânduri. Apărea însă o diferență izbitoare la acțiunile imorale.
Când aveau timp de gândire, judecau că ar fi posibil ca o persoană să recurgă la soluția imorală. În schimb, când răspundeau rapid, spuneau că ar fi imposibil. Asta înseamnă că, înainte chiar de a se fi gândit la așa ceva, considerau acele acțiuni ca imposibile.
Am comparat aceste variante cu unele statistic mai puțin probabile, dar nu imorale (de exemplu să convinigi aeroportul să amâne plecarea) și am descoperit că efectul apărea doar la acțiunile imorale, așa că nu era vorba de probabilitate.
Am făcut și alte studii. Am povestit participanților de o persoană care avea nevoie de 1000 de dolari pe termen scurt, dar nu știa cum să facă rost de bani. În loc să oferim noi soluții, doar am întrebat ce ar fi de făcut. După ce primeam primul răspuns, ceream încă o variantă, apoi încă una, și încă una, până când aveam cel puțin cinci variante diferite. Pe urmă dădeam răspunsurile tuturor participanților pentru a le clasifica după cât de morale erau. Chiar dacă sarcina era diferită, oamenii arareori luau în considerare varianta în care se propunea ceva imoral, iar dacă o făceau se întâmpla numai după ce se gândeau la toate variantele.
Așa cum sugerează studiile, nu-i greu de observat că acest mod de gândire este dominant în mai toate momentele vieții noastre. Când vezi pe cineva că trece pe roșu, te gândești în mod firesc: „Stai, nu poți să faci așa ceva!” Și nu te gândești doar că ar fi o greșeală. Aș fi spus atunci: „Stai, nu trebuie să faci așa ceva!” Chiar ne-am gândit că nu se poate.
Și începe să aibă sens faptul că, atunci când vecinii unui criminal în serie sunt intervievați, nu pot să creadă că vecinul lor a ucis mai mulți oameni. Sau că, atunci când auzim de atrocități petrecute în altă țară la început spunem că este imposibil, înainte de a fi ultragiați. Acțiunile imorale nu ni se par doar rele și de nedorit, ni se par, de fapt, imposibile.
În loc să considerăm bizar sau stupid că nu vedem varianta acțiunii imorale, să ne gândim că, de fapt, este un lucru bun. Să ne gândim la alternativă: când interacționezi cu cineva să te gândești permanent că vei fi furat, mințit. Asta ne-ar pune încrederea la încercare, ar fi mai greu să colaborăm unii cu alții. Așa că, indiferent cât am pierde ignorând varianta acțiunii imorale, beneficiul interacțiunii normale cu ceilalți este mult mai mare.

Aeon counter – do not remove

Jonathan Phillips

This article was originally published at Aeon and has been republished under Creative Commons.

Aeon counter – do not remove

Vlad T. PopescuMiratculturaDe ce acțiunile imorale ni se par imposibile de Jonathan Phillips Să presupunem că ești pe drum către aeroport și te lasă mașina. Ai câteva soluții evidente: poți să suni un prieten, să cauți un taxi sau să amâni zborul. Dacă astea nu merg, poți să te gândești la lucruri mai...un blog Vlad T. Popescu
apiland.ro