Deşi discutăm atât de mult de existenţa corpurilor fizic/energetic, emoţional, mental şi spiritual, arareori suntem atenţi la efectele pe care le pot avea simbolurile aplicate la nivelul unei chakre cu acţiune pe un anumit corp. De altfel, când aplicăm simbolul pe corp, îl trimitem pe corpul fizic. Când îl aplicăm la 7–12 cm de corp îl trimitem pe corpul emoţional, când îl aplicăm la 1,2 m îl trimitem pe corpul mental, iar când îl aplicăm la 6–7 m îl trimitem pe corpul spiritual. Asta nu înseamnă că fugim din încăpere ca să punem acolo simbolul, ci că îl trasăm cu intenţia de a fi aplicat acolo, la distanţa dorită.

Iată care ar fi efectul unui singur simbol, CKR, pentru fiecare chakră în parte:
Chakra I, corpul fizic: energizează şi curăţă pentru a optimiza împământarea, scurgerea reziduurilor energetice;
corpul emoţional: acceptarea prezenţei în trup, pe Pământ;
corpul mental: cunoaşterea poziţiei, „împăcarea“ cu poziţia (pe lanţul trofic), acceptul de a mânca şi carne;
corpul spiritual: înrădăcinarea crucii de lumină a corpului, deschiderea fluxului energetic către „inima“ Pământului ca entitate (Geea, Mama Pământ).

Chakra a II-a, corpul fizic: energizează şi curăţă gonadele, activitatea sexuală;
corpul emoţional: rafinează energia sexuală pentru a o ridica în chakra a IV-a;
corpul mental: „arată“ drumul pentru SK;
corpul spiritual: energizează SK-ul pentru ascensiune.

Chakra a III-a, corpul fizic: curăţă şi energizează câmpul vital, de protecţie;
corpul emoţional: protejează faţă de scurgerea energiei către vampirii energetici;
corpul mental: stimulează telekinezia, susţine acţiunea energetică asupra materiei;
corpul spiritual: este echivalentul unei metanii, supunerea corpului fizic faţă de corpurile superioare.

Chakra a IV-a, corpul fizic: curăţă şi energizează atractorul SK-ului, sufletul;
corpul emoţional: curăţă, deschide către cele 32 de faţete, susţine energetic vibraţia/densitatea faţetelor;
corpul mental: „cablează“ legătura cu faţetele, prin Lumină;
corpul spiritual: dă o altă calitate rugăciunii.

Chakra a V-a, corpul fizic: curăţă şi energizează direcţia de dezvoltare a corpului fizic şi a organelor de comunicare;
corpul emoţional: deschide, deblochează capacitatea de a comunica în plan emoţional (vocea cântăreţilor);
corpul mental: alimentează prezenţa limbajului articulat (susţine cantitativ vocabularul);
corpul spiritual: curăţă „sunetul mut“ adresat universului din care facem parte.

Chakra a VI-a, corpul fizic: curăţă şi energizează creierul şi al treilea ochi fizic, ochiul pineal;
corpul emoţional: protejează hipofiza, elimină blocaje energetice date de activitatea emoţională;
corpul mental: curăţă şi energizează locul de proiecţie al informaţiilor;
corpul spiritual: susţine energetic canalul către divinitate (ca şi cum ar ţine sub tensiune circuitul cu divinitatea şi entităţile superioare).

Chakra a VII-a, corpul fizic: curăţă şi energizează legătura cu Sinele Superior;
corpul emoţional: duce la acceptarea Sinelui Superior, elimină blocajele emoţionale faţă de acesta (frica faţă de ce suntem, de ce am fost);
corpul mental: luminează harta către câmpul-A;
corpul spiritual: ancorează corpul la Sinele Superior.

Şi toate cele de mai sus sunt acţiuni ale unui singur simbol! Gândiţi-vă singuri ce efecte ar avea SHK şi HSZSN pentru a descoperi cum ne adresăm complexităţii vieţii prin aceste simboluri şi tehnici simple şi pragmatice.

Vlad T. Popescu
Acest articol poate fi preluat fără modificări și cu precizarea sursei.

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.

Vlad T. PopescuArticoleCCDeşi discutăm atât de mult de existenţa corpurilor fizic/energetic, emoţional, mental şi spiritual, arareori suntem atenţi la efectele pe care le pot avea simbolurile aplicate la nivelul unei chakre cu acţiune pe un anumit corp. De altfel, când aplicăm simbolul pe corp, îl trimitem pe corpul fizic. Când îl...un blog Vlad T. Popescu
apiland.ro