IKIGAI-UL FIRMEI
Cumva față de întregul univers, dar și față de acționari, față de angajați, față de partenerii de afaceri și față de clienți, o firmă trebuie să aibă și ea un Ikigai echilibrat și foarte clar legat de obiecte de activitate prezente în toate cadranele.
Nu este posibil ca patronii și angajații firmei să știe foarte bine să sudeze în medii speciale, iar ceilalți, piața, să aibă nevoie de vase din plastic. Nu au cum să meargă bine lucrurile dacă aduci oameni cu o anumită calificare, dar cărora nu le place să facă acea activitate. Nu are cum să supraviețuiască firma dacă produsele sau serviciile oferite nu sunt plătite de clienți și reprezentanții firmei nu știu cum să scoată banii de la clienți, fie pentru că nu au încredere în marfa lor, fie pur și simplu pentru că nu știu să vândă.
Așa că primul lucru notabil este acela de a avea o aceeași activitate în toate cadranele, cât mai bine aspectată. Oamenii trebuie să cunoască activitatea, trebuie să le placă să lucreze în acel domeniu, domeniul să fie unul căutat, necesar clienților, iar aceștia să dea bani pe produse și servicii. Da, pare banal, dar de prea multe ori am văzut firme în care se urmăreau valori spectaculoase în fiecare cadran în parte, dar nu se urmărea echilibrul.
Pentru că asta știau să facă oameni aflați la conducere, formarea profesională era orientată către o anumită zonă, uneori fără nici o legătură cu necesarul real al activității. Am trecut pe acolo și eu: pentru că oamenii de încredere, cu care ne înțelegeam, erau inginerii geologi, tehnicienii geologi, șoferii care lucraseră în domeniul mine, petrol, geologie, în editura la care lucram pe atunci filologii erau priviți cu mare circumspecție, dar birourile erau pline de geologi. Iar oamenii erau apreciați mai degrabă pentru cât de buni geologi fuseseră, nu pentru cât de bine se pricepeau la editarea și la difuzarea cărții.
Este posibil ca patronilor și oamenilor lor de încredere să le placă o anumită activitate. Firma nu câștigă din ea, dar, pentru că plăcerea este mare, resursele sunt repartizate disproporționat, activitatea care oferă plăcerea primește toate resursele, activitatea și oamenii care în mod real asigură viața firmei sunt năpăstuiți.
Preocuparea legată de ce au ceilalți nevoie de la noi poate oferi de asemenea o pistă falsă. Nu vorbim de cererea și oferta pe piață, vorbim de numeroasele cereri de sponsorizare, de sprijin, de participare la acțiuni și activități caritabile, de imagine, de… Sigur că ele au rostul lor, dar firma nu este un ONG, ea nu trebuie să asculte de nevoile oarecum egoiste ale celorlalți, nu trebuie să intre în situații comerciale în care nici nu te poți gândi la win- win, ci să urmărească mai întâi și mai întâi să sesizeze ce au nevoie ceilalți în calitate de potențiali clienți, să observe ce și-ar dori ceilalți de la firmă, cum percep ei firma.
Și, sigur că da, activitățile care sunt pe primul loc la ce știm, ce ne place, ce au nevoie ceilalți trebuie să fie plătite, bine plătite, căutate pe piață. Dacă nu se închide aici cercul, degeaba toate celelalte. Multe firme mici aici eșuează. Oamenii chiar știu și chiar le place să facă un anumit lucru.
Sunt percepuți ca buni la acel lucru, dar piața nu are nevoie de el. Cel puțin nu în acel moment.
Marea îndemânare, sau marele noroc, este, nu-i așa, să știi nu numai pentru ce te-ar plăti ceilalți azi, ci și ce se va căuta pe piață mâine, așa se desprind din pluton unele firme.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.