(O imagine de la o manifestare de 1 Mai din 1967 – poate de la aceea la care am fost, poate de la alta, nici măcar nu am aflat orașul, dar asta era atmosfera…)

De altfel și una dintre primele mele amintiri, poate și una dintre cele mai dragi, fiind printre puținele momente în care m-am simțit iubit de tatăl meu.
Atunci am primit și gustul care, pentru mine, este echivalentul madeleinelor proustiene, gustul muștarului perfect, pe care de peste cincizeci de ani îl caut și nu-l regăsesc.
’65, ’66, cel mult ’67 era și ne învârteam undeva între Arcul de Triumf și Casa Scânteii, cel puțin așa mi se pare acum, foarte posibil să fi fost în cu totul alt loc!, apoi am trecut prin fața tribunei – vai, ce plăcută naivitate copilărească, nici nu mi-a păsat către cine fluturam mâna, dacă avea sau nu ceva oameni pe conștiințăă, dacă trebuia sau nu să-mi fie frică de el. Spun că era cel mult ’67 pentru că tatăl meu mă ducea în cârcă, lucru care, nu după mult timp, nu a mai fost posibil. (Mai puțin cândva, pe la 12 ani, când a ținut morțiș să mergem pe jos peste o miriște, ca să mă învețe cum să merg pe acolo, și a fost nevoit să mă care în cârcă înapoi după ce am declarat că rămân să mor acolo, de cealaltă parte a tarlalei! 🙂 )
Din teancul de cartoane gofrate, sau cum s-or chema ele, albe și lucioase pe o parte, cenușii pe cealaltă, omul lua unul, punea pe el o pereche de cremwurști – ani de zile am crezut că nu poți să mănânci doar unul, că așa cresc ei, cremwurștii, câte doi! -, apoi o chiflă sau două și o linguriță din acel muștar, ți le întindea, apoi ridica privirea întrebătoare către următorul client.
O vreme a fost zgomot, azi aș spune că se auzeau urale, lozinci, pe atunci erau doar mulți oameni gălăgioși, apoi s-a instalat liniștea veselă din parc. Poate am fost și atunci cu vaporașul, poate vaporașul a intrat cu forța în amintirea asta… 🙂
Primul meu 1 Mai… În cârca tatălui meu, o pereche de cremwurști, o plimbare în parc.
Ultimul meu 1 Mai: am șchiopătat intenționat ca să rămân de pază la haine, undeva sub tribuna unui stadion, în timp ce colegii de clasă (generala, liceul? – nu știu, știu doar că defilarea/manifestarea de 1 Mai s-a suspendat la un moment dat…) se jucau în tribune cu… vai ce am uitat! Aveau un nume cartoanele alea colorate, sau cu litere pe ele, era ceva intrat în limbajul comun, iar eu am uitat! (Pancarte?…)
Am asociat 1 Mai cu semnificația lui reală? Niciodată… Nu-i numai vina mea!

Vlad T. PopescuBlog sare și fumidei(O imagine de la o manifestare de 1 Mai din 1967 - poate de la aceea la care am fost, poate de la alta, nici măcar nu am aflat orașul, dar asta era atmosfera...) De altfel și una dintre primele mele amintiri, poate și una dintre cele mai dragi, fiind...un blog Vlad T. Popescu