Phillipe Starck, un alt fel de ateu!
Omul este mai mult decât interesant!
Se spune că ar fi cel mai mare designer în viaţă.
Nu contest, vă puteţi convinge singuri pe www.starck.com (vedeţi că există undeva o cronologie a lucrărilor începând din 1967).
Am văzut lucruri mai frumos-practice create de alţi designeri, dar asta chiar nu este important. Pentru că pe mine m-a impresionat omul Phillipe Starck, după ce am văzut ted-conferinţa lui:
(pauză pentru vizionare! subtitrare în limba română)
La prima lectură m-a pasionat să urmăresc modul în care „ateul” Phillipe Starck îşi argumentează necredinţa. Şi am descoperit că este şi el doar un om care caută, nu un ateu. Doar că agnosticismul lui mai ascunde ceva… „Îi este frică. O teamă tragică și transcendentală pune stăpânire pe el. Ajunge la concluzia că singurul mod de a scăpa de la moarte este să deschidă o cutie în cer, în care să pună tot ce-i este superior ca forță, tot ceea ce nu înțelege, dar este destul de inteligent să-și închipuie că va înțelege mai târziu. Închide apoi această cutie a Pandorei, de care se va teme foarte tare.”
După această imagine a naşterii divinităţii din teama omului faţă de ce-l înconjoară, cu care începe practic argumentaţia, parcă ai fi gata să te îndoieşti şi tu. Deh, aşa-i cu artiştii, te pot trimite uşor într-o direcţie sau în alta şi, cu cât sunt mai talentaţi, cu atât vei merge mai mult pe un drum care poate că nici nu este al tău. De aici vine enorma responsabilitate a artistului, a creatorului, prin ochii căruia mulţi oameni simpli ajung să privească universul!
Dar tot el continuă de parcă ar fi un lama tibetan plin de umor, care propovăduieşte occidentalilor: „Am impresia că nimic nu există, în afară de ceea ce numim sau privim. Concepția mea despre viață poate fi ilustrată prin imaginea unui om cu o lanternă care pășește în noapte, prin beznă totală. Nu există decât ceea ce este luminat de lanternă. O mulțime de lucruri ajung în bătaia luminii, dar, de îndată ce nu mai sunt luminate, încetează să mai existe.”
Şi descoperă în el frica: „Sufăr de un fel de rușine de a exista. […] A exista nu mi se pare cine știe ce. De altfel nu sunt leneș decât în ceea ce privește asumarea efortului de a trăi. Simt că locul meu este mai degrabă în neant.”
Şi descoperă în el căutarea extazului, de frică temperată: „Mi-aș dori mult să am, la un moment dat, o străfulgerare grație căreia să pot privi infinitul. Asta ar da o justificare vieții mele. Dar nu am nici o speranță.”
Apoi ceva îl împinge să se bucure de aspecte invizibile ale lumii. Poate chiar un înger să-i fi trecut pe la urechi, să-l fi inspirat?… „Și, cu toate că nu sunt credincios, îmi place ideea de înger, imaginat ca având aripi, zburând printre nori, detașat de toate. Ceea ce se apropie de negarea corpului. Îngerul se află în situația ideală de a nu fi decât un spirit, incapabil de vreubn rău, ba chiar menit să facă binle – conform mitului îngerului păzitor.”
Şi descoperim dintr-o mărturisire ce urmează că: „Am un simț al culpabilității ieșit din comun. Trăiesc în vinovăție, la fel cum trăiesc în muzică.”
Adică ateul Phillipe Starck percepe că ne creem universul, că suntem inspiraţi de îngeri, că resimţim păcatul originar, ceea ce mulţi credincioşi nu realizează!… Şi atunci, de ce nu, oare nu poţi să te gândeşti că, pe lângă îngerii care-l inspiră, roiesc pe lângă el, ca pe lângă orice alt suflet care merită cumpărat, şi entităţi din dimensiuni inferioare? Nu asta spune aici? „Am cunoscut nebunia, căci, deși sunt o persoană blândă, crizele mele de furie pot atinge o violență nebănuită, asemânându-se cu crizele de nebunie.” De ce, având toate cele de mai sus la îndemână, nu poate trece mai departe? Pentru că: „Poate să pară dur, dar întotdeauna am avut impresia că iertarea, care pare să țină de generozitate, este, în fapt, o lipsă gravă. Este însuși liantul tuturor ipocriziilor posibile.” Şi, decât să-L acuze de ipocrizie şi apoi să se căiască pentru necugetarea sa, cerând iertare, preferă să-L ignore, să-L nege…
Impresii de aiurea
Philippe Starck
În dialog cu Gilles Vanderpooten
Traducator: Alina Marc Ciulacu
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.