Practica sacră a kotodamelor
Ilustrare a mișcării kotodamelor de Oana Gârbea
“Întreaga existență materială a fost creată a priori, din vid. Asta înseamnă că strămoșii noștri fizici au trecut prin vid acum un milion de ani, așa cum o facem și noi astăzi. În vidul absolut nu există timp și nici spațiu. Când vă retrageți suficient de departe în voi înșivă, atingeți acest vid, care nu are început și nu are sfârșit. Este centrul universului și sinele se manifestă de acolo aici și acum. Știința recunoaște că vidul este centrul univesului fizic și este, de asemenea, sursa ființei noastre. Dacă recunoaștem ce înseamnă EU SUNT, vom vedea propriile noastre creații manifestându-se clipă după clipă, de acolo în aici și acum. Asta se întâmplă instantaneu, nu există nici spațiu, nici timp. Izvorâm în ordinea celor 50 de sunete ale kotodamelor care se manifestă aici în fiecare clipă.” Mikoto Masahilo Nakazono
Trecerea prin sunetele fundamentale, kotodamele, se face pe traseul KANAGI (fizic), SUGASO (emoțional), FUTONOLITO (întreg, tao), după ritualul de purificare Misogi Harai (purificarea trecutului, a prezentului și a viitorului). Mișcarea interioară provocată crește sensibil vibrația practicantului și accesul lui acolo unde nu există timp, nici spațiu.
Vă sfătuiesc să începeți această practică sub îndrumarea unui maestru!
Puteți verifica eficiența lor practicând o vreme KANAGI. Se pornește cu prima coloană din dreapta, de sus în jos, apoi fiecare rând de la dreapta la stânga, se încheie cu coloana din stânga, de sus în jos (varianta scurtă). Cel puțin de trei ori. Nu se unesc între ele, se rostesc distinct.
A cu gura larg deschisă.
E cu gura ceva mai închisă și cu limba lipită, stânga-dreapta, de cerul gurii, lângă măsele.
I cu dinții din față lipiți.
O cu gura rotundă, mai închisă.
U cu gura și mai închisă, rotundă.
KANAGI
WA |
LA |
YA |
MA |
HA |
NA |
TA |
SA |
KA |
A |
WI |
LI |
YI |
MI |
HI |
NI |
TI |
SI |
KI |
I |
WU |
LU |
YU |
MU |
HU |
NU |
TU |
SU |
KU |
U |
WE |
LE |
YE |
ME |
HE |
NE |
TE |
SE |
KE |
E |
WO |
LO |
YO |
MO |
HO |
NO |
TO |
SO |
KO |
O |
WN |
SUGASO
WA |
NA |
LA |
MA |
YA |
HA |
SA |
KA |
TA |
A |
WO |
NO |
LO |
MO |
YO |
HO |
SO |
KO |
TO |
O |
WU |
NU |
LU |
MU |
YU |
HU |
SU |
KU |
TU |
U |
WE |
NE |
LE |
ME |
YE |
HE |
SE |
KE |
TE |
E |
WI |
NI |
LI |
MI |
YI |
HI |
SI |
KI |
TI |
I |
AN |
FUTONOLITO
WA |
SA |
YA |
NA |
LA |
HA |
MA |
KA |
TA |
A |
WI |
SI |
YI |
NI |
LI |
HI |
MI |
KI |
TI |
I |
WE |
SE |
YE |
NE |
LE |
HE |
ME |
KE |
TE |
E |
WO |
SO |
YO |
NO |
LO |
HO |
MO |
KO |
TO |
O |
WU |
SU |
YU |
NU |
LU |
HU |
MU |
KU |
TU |
U |
IEI |
Vlad T. Popescu
Acest articol poate fi preluat fără modificări și cu precizarea sursei.
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.