Young couple enjoying  picnic on the beach
© Photographer: .shock | Agency: Dreamstime.com

Fiecare în parte, sau toate împreună, creează plăcere, dau dependenţă, se vând şi, într-un fel sau în altul, au nevoie de reclamă. O plăcere a cunoaşterii.
Dacă nu ar fi aşa, ne-am opri la prima femeie, am fuma şi am goli o sticlă o singură dată în viaţă şi am păstra o singură carte pe raft. Dar o altă femeie înseamnă un alt univers, pentru simţuri şi pentru plăcerea conversaţiei. O altă ţigară elimină starea de nelinişte a mâinilor cu care nu mai ştii ce să faci. Un alt pahar te introduce în universul şamanului de cartier şi alungă gândurile negre.
O altă carte modelează toate plăcerile amintite mai înainte, plus multe altele, păcătoase sau sfinte, şi-ţi permite să trăieşti o altă viaţă. Fiecare carte este încă o viaţă trăită într-o lume paralelă, în care eşti mai bogat, mai permeabil pentru sentimente şi, mai ales, mult mai inteligent. Cum să nu devii dependent de toate aceste plăceri? Ele dispar treptat, dar amintirea lor este resuscitată de relatarea evenimentului trăit, de analiza făcută în forul interior sau în faţa prietenilor, nici una dintre ipostaze nefiind mai sinceră, pentru că reuşim să ne lăudăm şi în faţa celorlalţi, dar şi pentru amorul propriu. Iar poveştile trăite lângă o femeie, abuzurile cu paharul şi ţigara în mână, cărţile mestecate atât cât ne permite inteligenţa, se transformă în imboldul de a o lua de la capăt sau, pentru unii, în cărţi scrise pentru păstrarea şi răspândirea plăcerii trăite cândva.
Culmea este că, dacă totul ajunge să se transforme în istorie, în ficţiune, în carte, cel mai uşor scapi de dependenţa faţă de cărţi.
Pentru femei, ţigări şi alcool este nevoie de tratament specializat, spiritual sau medical, de eforturi din partea ta şi a celor din jur.
Pentru cărţi este mult mai simplu. O închizi pe aceea pe care o ţii în mână, o laşi undeva prin casă, la întâmplare, o foloseşti ca obiect paralelipipedic, dur, ca suport pentru obiecte şi, dacă „nu ai timp“, dependenţa dispare încet, fără dureri.
Atunci, de ce se face atâta reclamă „produselor“ de care, oricum, nu scapi decât cu eforturi de voinţă, panouri enorme, clip-uri video, pagini întregi prin tabloide, iar cărţile sunt lăsate să ajungă la consumatori fără presiunea campaniilor de publicitate? Iar atunci când se face reclamă, dintr-o pudibonderie de care nu dăm dovadă în alte situaţii, se vorbeşte de orice altceva, numai de „plăcere“ nu? Încă n-am văzut reclama în care o carte să te ademenească, să te ameţească. Doar cuvinte banale despre cât de important este autorul, subiectul şi, mai ales, cel care scrie despre carte. Am primit, de la domnişoare cu fustiţe scurte, în timp ce beam într-un bar, un pachet de ţigări din partea firmei, pentru că fumam ţigările cărora le făcea reclamă. N-am primit niciodată o carte pentru că citeam o alta, a aceluiaşi autor, sau apărută la o aceeaşi editură. Vă rog să reconsideraţi această plăcere, acest drog legal, acest derapaj de la comportamentul banal-eficient care ne este permis la orice vârstă!

Vlad T. PopescuBlog sare și fumidei© Photographer: .shock | Agency: Dreamstime.com Fiecare în parte, sau toate împreună, creează plăcere, dau dependenţă, se vând şi, într-un fel sau în altul, au nevoie de reclamă. O plăcere a cunoaşterii. Dacă nu ar fi aşa, ne-am opri la prima femeie, am fuma şi am goli o sticlă o singură...un blog Vlad T. Popescu
f64.ro