Șmecherie vs. inteligență
Cine face mai mulți bani, șmecherul sau inteligentul? Întrebarea asta și-o pun și părinții atunci când își educă copiii, optând pentru „pupă-i în bot și ia-le tot“ sau pentru „ai carte, ai parte“.
În cele mai multe situații, considerăm șmecheria a fi inteligență și prețuim mai mult ce ne oferă ea, suntem gata să o alegem pe ea ca fiind calitatea pe care ne-o dorim în cele mai multe situații de viață.
Inteligența este preponderent o calitate a corpului mental, ajută la rezolvarea problemelor, la imaginarea de noi lumi și de noi soluții, la trecerea peste obstacole.
Șmecheria este preponderent o calitate a corpului emoțional, ajută la relaționarea cu cei care știu să rezolve problemele, la conservarea imaginii personale, la ocolirea obstacolelor.
Înveți ca să-ți folosești mai bine inteligența, doar te rogi ca să fii mai șmecher!
Inteligentul pur poate să rămână cu zilele în fața unei probleme de viață, încercând să o rezolve în cadrul moral și etic potrivit. Șmecherul pur găsește în câteva clipe cum să-i păcălească pe ceilalți fie să-i rezolve problema, fie să nu-l mai încarce pe el cu rezolvarea problemei, și face asta indiferent la etică și la morală. Inteligentul poate să moară de foame după zilele alea, șmecherul deja este sătul. Unul nu și-a pus problema de a avea, celălalt nu și-a pus nici o altă problemă!
Cum șmecheria se dezvoltă fiind în contact cu ceilalți, suind pe scenă în fața celorlalți, iar inteligența se educă mai degrabă în izolare, nederanjat de ceilalți, popularitatea șmecherului este din prima mult mai mare. Și, cum șeful șmecher găsește soluția de a ocoli efortul, iar cel inteligent te pune la muncă, alegerea colectivului din care faci parte devine simplă.
Așa șmecherul urcă mult mai rapid pe scara socială, pe scara politică și, când sunt influențate de primele, și pe scara profesională, indiferent de nivelul academic, și pe scara divertismentului, indiferent de nivelul estetic, și pe scara economică, indiferent de nivelul infracțional presupus.
Inteligentul greșește destul de des, reia etapele până când ajunge la soluția potrivită. Șmecherul nu greșește mai deloc atunci când îi manipulează pe ceilalți pentru a i se oferi soluția potrivită.
Nu există inteligență pură și șmecherie pură în sensul celor spuse aici, așa că orice om inteligent are o doză de șmecherie în el, un nivel de inteligență emoțională, iar orice om șmecher poate avea un nivel de inteligență menit să-i rafineze tehnicile de relaționare cu ceilalți.
Inteligentul nu foarte șmecher pierde însă întotdeauna în fața șmecherului un pic inteligent, și nu doar la capitolul „a avea“…
Ce ar fi corect să apreciem mai mult? Inevitabil, pragmatismul, dorința firească de a reuși, pragul comodității și pragul durerii ne împing către cultivarea șmecheriei și ignorarea inteligenței, care presupune muncă, efort, trecerea prin eșecuri, suportarea cu stoicism a durerii. Atunci de ce atâta zgomot pentru nimic? Hai să acceptăm că trebuie să fim șmecheri și gata!
Două dezavantaje mari ar trebui să ne tempereze șmecheria: dacă suntem șmecheri, nu inteligenți, o să depășim cu bine obstacolele mici, dar niciodată nu o să mai zburăm către Lună și, dacă șmecheria e valoarea principală, nu inteligența, societatea nu se va mai dezvolta pe bază de merite, ci pe bază de relații, cel popular îl va conduce întotdeauna pe cel priceput.
Ceea ce se și întâmplă în general! Doar în rarele momente de clasicism absolut, ce urmează etapelor decadente și purulente, rigiditatea socială dă întâietate inteligenței și sufocă, o vreme, șmecheria.
Atunci facem noi salturile de care vom beneficia timp de mai multe generații.
De ce am ales subiectul? Pentru că, nu peste mult timp, decadența de sfârșit de epocă pe care o trăim va face loc unei etape clasice, rigide, iar foarte tânăra generație alfa dă semne că știe cum să se ocupe de superficialii și șmecherii Z și egoiștii și inteligent-șmecherii Y.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.