Din primul moment în care am aflat de carte, de titlul ei, “Inspiră adânc! Expiră!”, am devenit curios și am întrebat în stânga și în dreapta de ea până când am făcut rost de un exemplar.
Instrucțiuni pentru o meditație dirijată? Într-un fel… Instrucțiuni din gama celor utilizate în cabinetul medical, sau de un psiholog? Mai degrabă… Oricum o găselniță ce stârnește curiozitatea și descrie o atitudine ușor cinică a personajelor.
Cartea lui Ciprian Albu este un vitraliu digital, în care fiecare bucată de sticlă colorată este un personaj ușor atipic, dar bine descris, sau un loc, în general banal, căruia i se descoperă valoarea arhetipală, adeseori și un eveniment din categoria celor plauzibile, sau, când sticla capătă irizații fumurii, din categoria celor fantastice. Printre fragmentele de acțiune, de descriere, printre personajele ca bule de aer incluse în sticla digitală, pe post de plumb care să unească și să dea rezistență vitraliului, “bănci” și “meteoriți”, principii alchimice ale realității sau ale irealității imediate.
Dacă te retragi un pas, fragmentele de sticlă prinse cu măiestrie într-o ramă nu alcătuiesc totuși un tablou coerent, nu apare necesara poveste cu început și sfârșit și, chiar dacă e limpede ce are autorul de spus, povestea nu încape în părțile ei, nu se adună din părțile ei, rămâne în aer…
Poate dacă autorul ar fi lăsat fereastra deschisă, cât să vedem mai bine povestea din spatele poveștii, aceea care i-a inspirat vitraliul, poate că am fi primit necesarul plot.
Din fericire, fiecare ciob de sticlă în parte strălucește suficient de bine ca lectura să fie plăcută dincolo de amintitele lipsuri.

“Inspiră adânc! Expiră!” de Ciprian Albu, Editura Sedcom Libris, 2017

Vlad T. PopescuBlog sare și fumcarteDin primul moment în care am aflat de carte, de titlul ei, “Inspiră adânc! Expiră!”, am devenit curios și am întrebat în stânga și în dreapta de ea până când am făcut rost de un exemplar. Instrucțiuni pentru o meditație dirijată? Într-un fel… Instrucțiuni din gama celor utilizate în cabinetul...un blog Vlad T. Popescu