1900 – Scriitorul, ascuns de restul lumii, scrie pentru el însusi, citeste prietenilor, viseaza sa fie publicat. Cititorul îl adora, este constient de diferenta autor-consumator.
1950 – Scriitorul, tragând cu coada ochiului la agitatia din strada, se consulta cu agentul lui, viseaza sa fie ecranizat. Cititorul îl suspecteaza de lipsa de sinceritate, încearca sa anuleze diferenta autor-consumator.
Azi – Scriitorul, lipsit de inspiratie, bântuie prin Retea dupa subiecte, viseaza ca, ciupind câteva elemente de HTML, îsi poate publica singur opera pe Internet. Cititorul nu mai citeste, vrea sa „vada“ altceva.
Aparitia calculatorului modifica actul de creatie, dar si receptarea operei. Cel mai vulnerabil în fata noului pare sa fie romanul asa cum îl stim de mii de ani. Viitorul lui Gutenberg sta sub semnul întrebarii, prezentul lui McLuhan este iluzoriu si nimeni nu are încredere în Timothy Leary. La prima vedere, totul se rezuma la portarea textului, asa cum îl stim, pe suport magnetic, ceea ce nu ar schimba lectura cvasi-lineara, de la prima la ultima pagina, utilizata în mod curent. Si cum cititul pe monitor este mai incomod decât statul în fotoliu, vocile care ridiculizeaza ofensiva electronica par sa aiba dreptate. Viitorul este însa altul. Digitalizarea textului va duce la un nou sistem de lectura, non-linear, si la scrierea textului dupa noi reguli. Noul roman va avea meniuri prin care cititorul va urmari prin text o anumita idee, îsi va alege, stiu si eu, sa parcurga mai întâi toate scenele erotice, apoi pasajele cu cheie despre un personaj la moda, pe urma fragmentele eseistice, apartenenta textului la titlul lucrarii urmând sa fie evidenta. Cultura contemporana capata însa o componenta vizuala tot mai evidenta, ritmul vietii, dar si cel al receptarii s-a modificat, iar trecerea rapida si nervoasa de pe un canal pe altul a devenit regula nu numai la televizor. Al doilea pas este participarea mai multor arte la realizarea romanului viitorului. Lungile si uneori anevoioasele descrieri vor fi înlocuite cu secvente video. Aspectul general al „paginii“ va fi regândit dupa criterii plastice. Fondul sonor va evolua de la un placut acompaniament instrumental la teme compuse special pentru acel text. Multe dialoguri nu vor mai fi citite, ci interpretate de actori. Produsul va fi opera colectiva a scriitorului-scenarist, a regizorului-operator, a graficianului specializat în lumi si personaje 3D, a compozitorului. Iar romanul va „înghiti“, asa cum a mai facut-o în timp cu poezia, teatrul, filosofia, si celelalte arte. Sacrilegiu? Nu. Un nou gen literar care îsi asteapta autorii si consumatorii. Si evolutia nu se va opri aici! Asemeni software-ului, romanul va avea up-date-uri – pe masura ce autorii vor continua sa perfectioneze, sa rafineze „textul“, cititorul va primi o varianta actualizata. Cititorii sunt pregatiti pentru acest salt, acum autorii trebuie sa-si asume raspunderea, sa suporte perioada în care orice avangarda este ridiculizata.
Mâine – Autorii, sub conducerea regizorului, si fiecare din fata monitorului lui de acasa, scriu-compun-ilustreaza-interpreteaza textul sub privirile cititorilor. Editorul gestioneaza libraria virtuala, solicita up-date-uri functie de gustul publicului si se ocupa de promovarea lucrarii în mediile „clasice“, reviste, radio, televiziune. Cât vor mai exista si ele.

Photo credit: Nick Kenrick.. on Visual hunt / CC BY-NC-SA

Vlad T. PopescuCărți de citit, filme de văzutcarte1900 - Scriitorul, ascuns de restul lumii, scrie pentru el însusi, citeste prietenilor, viseaza sa fie publicat. Cititorul îl adora, este constient de diferenta autor-consumator. 1950 - Scriitorul, tragând cu coada ochiului la agitatia din strada, se consulta cu agentul lui, viseaza sa fie ecranizat. Cititorul îl suspecteaza de...un blog Vlad T. Popescu