Oamenii sunt diferiţi! Unii se aşează stânjeniţi pe jos şi atunci când ies la iarbă verde, alţii privesc scaunul ca o proteză. Unii mănâncă peştele crud, alţii nici nu vor să creadă că, pregătit şi după cele mai gurmande reţete, este într-adevăr comestibil. Unii conduc cu volanul pe dreapta, alţii nu înţeleg cum de poate un om să meargă atât de ciudat pe şosea. Unii comandă o bere şi primeasc fix o jumătate de litru, alţii sunt mulţumiţi cu cei 0,47317647 litri pe care îi primesc.

Nici cititul nu înseamnă acelaşi lucru. De la a fi o activitate interzisă la pasiunea pentru citit şi până la considerarea lui ca o activitate desuetă, totul este acceptabil pe planeta asta.

Şi, atunci când citim, nu citim cu interes şi plăcere aceleaşi lucruri. Pentru unii este normal să deschidă cărţi de rugăciune, pentru alţii cartea trebuie să te înveţe ceva, iar o altă categorie o consideră un simplu divertisment. Nu vorbesc de oameni, ci de popoare!

Este şi motivul pentru care, puse pe raft şi privite de la distanţă, de acolo de unde nu se mai distinge că sunt scrise de la dreapta la stânga, de sus în jos, cu caractere latine sau nu, cărţile sunt atât de diferite. Nu numai prin materiale, scumpe sau ieftine, după cât este de burduşit portofelul cititorilor, ci şi prin formă şi grafică. Mai preţios spus, prin design.

Cum industria tipografică modernă are rădăcini comune, indiferent de ţară, e limpede că diferenţele în felul în care arată cărţile de larg consum apar din cauza gustului. Exact a acelui gust pe care suntem obişnuiţi „să nu-l discutăm“.

În ţările anglo-saxone cărţile sunt mici şi groase, prea groase pentru numărul paginilor, hârtia este reciclată iar copertele sunt negre, lucioase, cu o pată roşie, strălucitoare. N-or avea bani pentru ceva mai bun? Au, dar cartea trebuie să fie atractivă, să nu distrugă pădurile şi să poată fi uitată în tren.

În Europa Centrală cărţile sunt pătrăţoase, cu coperte în culori terne, cenuşii, dar din materiale spectaculoase când ajungi să le pipăi. Iar grafica este ciudată, atât de ciudată că greu poţi să spui altceva decât că este elitistă. Acolo cartea este o valoare în sine. Nimeni nu o uită în tren şi toţi o folosesc ca element distinctiv, ca blazon cultural. Şi poate că nu întâmplător, aşa cum inovaţia în estetică şi filozofie este la ea acasă, cartea germană este, ca design, cea mai spectaculoasă.

În Asia cărţile sunt lunguieţe şi subţiri, foarte subţiri. Iar desenul, aşa cum îl înţelegem noi, europenii, este înlocuit de scrisul caligrafic, la fel de sugestiv pentru oamenii locului. Cartea comunică acolo idei, induce stări, invită la meditaţie. Cu puţine cuvinte, ca pentru iniţiaţi.

Cărţile noastre, ale românilor? Nu, nu mai sunt sărăcăcioase. Dar nici nu au, încă, o personalitate. Încă imităm sau adoptăm reţete pentru o necesară rentabilitate.

Cum ar oglindi ele mai bine, prin formă, cultura noastră? Probabil că ar fi bine să fie „potrivite“ ca formă şi grosime. Aşa cum ne plac toate cele! Pentru că, să nu uităm, ca obiect, cartea a fost întotdeauna mai puţin preţioasă decât conţinutul ei.

Photo credit: JEO Photography on VisualHunt / CC BY-NC-ND

Vlad T. PopescuCarti de cititcarteOamenii sunt diferiţi! Unii se aşează stânjeniţi pe jos şi atunci când ies la iarbă verde, alţii privesc scaunul ca o proteză. Unii mănâncă peştele crud, alţii nici nu vor să creadă că, pregătit şi după cele mai gurmande reţete, este într-adevăr comestibil. Unii conduc cu volanul pe dreapta,...un blog Vlad T. Popescu
carturesti.ro