Albumul lui Jordi Savall, Istanbul, pornește de la lucrarea lui Dimitrie Cantemir “Cartea stiinței muzicii” și tradițiile muzicale sefarde și armene, în care Cantemir prezintă muzica instrumentală “cultă” de la curtea otomană a secolului al XVII-lea. “Cartea stiinței muzicii” este un document excepțional, un izvor de informații privind teoria, stilurile și formele muzicii otomane din secolul al XVII-lea, dar și o interesantă imagine asupra vieții muzicale de acolo. Culegerea de 355 de compoziții (inclusiv 9 semnate de Cantemir), folosește un sistem de notație muzicală inventat chiar de autor și constituie cea mai importantă culegere de muzică instrumentală otomană din secolele al XVI-lea și al XVII-lea care a supraviețuit până astăzi.
Jordi Savall: “Am fost pe loc fascinat de culegerea muzicală și de viata lui Cantemir și am început să studiez atent atât lucrările muzicale cât și pe compozitor, dorind să aflu cât mai multe despre o cultură care, în ciuda apropierii geografice, ne pare atât de îndepărtată din pură ignoranță. Eram hotărât să aflu cât pot de mult despre contextul istoric și estetic, pentru că vedeam conturându-se un proiect interesant. Șase ani mai târziu, în timp ce lucram la proiectul nostru ORIENT-OCCIDENT, am selectat patru magnifice makam-uri care i-au conferit proiectului o cu totul altă dimensiune, în sensul că era vorba, pentru prima dată, de muzică orientală provenită nu dintr-o tradiție orală, ci dintr-un izvor scris contemporan. […]

Această muzică e probabil cântată astăzi foarte diferit față de vremea lui Cantemir. Prin urmare, în căutarea noastră de posibile tehnici de interpretare alternative, a trebuit să ne bazăm pe diferite relatări, adesea ale unor călători europeni, care descriu caracteristicile specifice muzicii otomane din această perioadă istorică și oferă o serie de considerații interesante asupra interpretării muzicale, a practicilor, a instrumentelor, a orchestrelor de curte și formațiilor militare, dar și asupra ceremoniilor practicate de confreriile mistice. […]
Am vrut așadar să arătăm nu numai că acest dialog muzical imaginar, inventat pentru înregistrarea de față, este posibil, dar mai ales că el reflectă o realitate istorică indisputabilă. Să nu uităm de uluitoarea diversitate și de incredibila bogăție culturală care caracteriza Istanbulul în vremea lui Cantemir, precum și de prezența la curte a muzicienilor greci, armeni sau evrei, confirmată de numeroase surse.” Cum noi îl descoperim și îl redescoperim mereu pe Dimitrie Cantemir, o personalitate culturală și istorică așa cum puține altele au fost, muzica ne poate ajuta să-l înțelegem mai bine.

Vlad T. PopescuSpiritualitate, cursuri, evenimenteAlbumul lui Jordi Savall, Istanbul, pornește de la lucrarea lui Dimitrie Cantemir 'Cartea stiinței muzicii' și tradițiile muzicale sefarde și armene, în care Cantemir prezintă muzica instrumentală 'cultă' de la curtea otomană a secolului al XVII-lea. 'Cartea stiinței muzicii' este un document excepțional, un izvor de informații privind teoria,...un blog Vlad T. Popescu