Experiența mistică, atunci când a fost dublată de o mare inteligență, împărtășită celorlalți a oferit o perspectivă nouă și asupra celor mai banale lucruri, adeseori pentru prima dată percepute a avea un rost spiritual, a șocat prin paradoxuri și, mai degrabă neînțeleasă, a dat naștere unor scandaluri. În scrierile lui, Hermann Keyserling nu face excepție de la regula de mai sus și fondatorul „Școlii de Înțelepciune” de la Darmstadt, centru de iradiere a conceptului de om ecumenic, a lăsat o operă importantă, acum în curs de apariție la Editura Sens.
Viața intimă poate și merită a fi citită și astăzi și, dacă nu ne repezim în cuvinte ca să tragem concluzii pripite, ci încercăm să respirăm pentru a-l înțelege pe cel care declara că „[…] numai contactul cu umanitatea primordială a Americii de Sud m-a făcut să realizez eterna alcătuire omenească independent de contingențele istorice”, o să descoperim o perspectivă interesantă asupra lumii noastre. Bon, sunt și lucruri care datează, un subțire strat naționalist al unei Germanii interbelice atrasă și distrasă atât de Statele Unite, cât și de Rusia bolșevică, dar el este ușor de înlăturat.
Pornind de la două enunțuri în general recunoscut de noi toți a fi adevărate, „Orice formă de viață organică superioară este bipolară în esența ei. […] tensiunea între sexe rămâne mereu cel dintâi și cel din urmă dat al dinamismului vital”, și „Dragostea reprezintă calea de acces normală la starea de căsătorie”, Keyserling se apropie de rolul și rostul vieții intime, mai bine zis al vieții la nivelul individului preocupat de împlinire personală și în cuplu.

comanda carti online
comanda carti online

O incursiune în timp și o primă înțelegere altfel, mai puțin banală pentru cel care nu este preocupat de antropolgie: „Femeia primitivă se simte posedată atunci când a fost violată. Femeia spiritualizată nu se simte posedată decât dacă se dă ea însăși, dacă ea consimțește lăuntric să fie luată”, deja ne poate pune pe gânduri. Oare pentru noi, cei de azi, nu este cel mai bun semn al indiferenței spirituale faptul că ne reîntoarcem la femeia posedată (în sensul de luată cu forța, prin mijloace materiale, cumpărată, impresionată, adusă în proprietatea bărbatului), la femeia pe care o „luăm” și nu este o tragedie că renunțăm astfel la femeia pe care o „cucerim”, care ea consfințește uniunea?
Oare despărțirea noastră de spiritualitate nu se vede și în răspândirea celibatului, a unei forme de a trăi singuri, dar nu ca asceți, ci ca persoane ce nu-și mai asumă răspunderea pentru nimic?
„Buddhiștii sunt aceia care au înțeles cel mai bine de ce bărbatul și femeia care practică celibatul nu sunt niciodată ființe complete, căci ei sunt exact opusul călugărului. Ascetul care a renunțat la tot este […] ființa cea mai elevată care există pe Pământ, căci întreaga sa viață este responsabilitate și disciplină în vederea unei perfecțiuni supreme. Celibatul, din contră, se ferește de responsabilități, sau le reneagă; aceasta este pricina pentru care, în ochii buddhiștilor, el este duhovnicește mult inferior omului căsătorit […]”
Oare femeia de astăzi nu participă și ea la deformarea relației tradiționale, posibilă, evident, dar nu și necesară, atunci când aduce bărbatul în situația: „[…] o ființă de sexul opus care este asemenea lui nu l-ar putea interesa cu adevărat […] poate fi desigur pentru el o concurență periculoasă, dar niciodată un subiect de compensare și de adorare.”
Oare cum rezolvăm la modul spiritual, fără isterii de corectitudine politică, problema bărbatului aflat în fața acestei femei: „[…] femeia care amintește de Falstaff prin îngurgitarea de alcooluri concentrate, și mai ales despre femeia-ascet, care a făcut legământ de veșnică postire?” Sigur, putem merge înainte către această uniformizare (atenție, autorul nu apără ierarhia, ci diferența aceea care rămâne tensiune între sexe, singura capabilă să ofere, la limită, urmași!), dar din ce în ce mai multe femei se plâng de impotența bărbatului considerând-o o problemă strict fiziologică atunci când ea este și o problemă a ritualului de curtare în ultimă instanță…




Pentru cititorii mai tineri noțiunea de „mezalianță” pare o problemă venită din trecuturile îndepărtate, pentru cei din generația mea pare ceva ridicol, învățați fiind noi că este doar o reminiscență burgheză, sau mai veche, specifică societății pre-socialiste și pe cale de dispariție în comunismul care ne aștepta după colț. Dar…
„De ce […] expresia «mezalianță» corespunde unei profunde realități? […] starea de căsnicie este în esența ei o «poziție», iar orice o amenință sau o periclitează este primejdios […] o căsnicie care nu ajută să fie ocupată poziția dată sau poziția viitoare nu este niciodată conformă cu Sensul propriu al căsătoriei […] trebuie o egalitate, dacă nu atinsă, cel puțin posibilă, în nivelul de natură și de cultură pentru ca unirea conjugală să constituie o căsnicie veritabilă și pentru ca acest nivel să se perpetueze la urmași […]”
Sau, mai pe înțelesul tuturor: „În Germania, prea mulți oameni superiori s-au căsătorit cu bucătărese, iar în Franța, prea mulți oameni superiori au contractat căsătorii din interes.” 🙂
Și poate cel mai important lucru pentru omul modern, pentru el și pentru ea care se plâng că nu-și găsesc partenera/partenerul, iar atunci când par a-i fi găsit relația se surpă aproape imediat. Mulți oameni singuri, mulți oameni divorțați. Oare înțelegerea celor de mai jos i-ar putea ajuta?
„Din toate timpurile, bărbatul a purtat în sine două imagini de femei, dintre care una corespunde tipului mamei și prefigurează viitoarea soție, iar cealaltă este tipul prietenei. La nivelul suprem, prietena este Muza inspiratoare, în cazul cel mai banal curtezana care potolește nevoile momentane. Or bărbatul întotdeauna va avea nevoie de prietene, iar aceste două tipuri, al soției și al prietenei, niciodată nu vor coincide. […] nicicând un bărbat nu-și va afla fericirea conjugală căsătorindu-se cu o femeie de tipul prietenei.”

Viața intimă, eseuri proximiste, de Hermann Keyserling
Traducere de Cornel Sterian
Cu o postfață de Mihnea Moroianu
Editura Sens, 2017

Vlad T. PopescuCarti de cititcarte,misticismExperiența mistică, atunci când a fost dublată de o mare inteligență, împărtășită celorlalți a oferit o perspectivă nouă și asupra celor mai banale lucruri, adeseori pentru prima dată percepute a avea un rost spiritual, a șocat prin paradoxuri și, mai degrabă neînțeleasă, a dat naștere unor scandaluri. În scrierile...un blog Vlad T. Popescu
carturesti.ro