De la e-mandala 1.0 la 2.0
Trecerea de la e-mandala 1.0 la versiunea 2.0 a fost și nu a fost înțeleasă pe deplin, ba chiar sunt unii care spun că nu mai înțeleg nimic din mandalele astea “rotunde” 🙂
Ea nu este gratuită, scopul a fost de a obține mai multă informație, și la asta s-a ajuns.
Mandala zilei de naștere
În varianta 1.0, după ce se făceau calculele numerologice, ele erau afișate într-un triunghi, care putea fi repetat ori de câte ori ai fi vrut, dar, din toate variantele propuse de doamna Ursula Irrgang, am ales varianta hexagonului, simetria în 6 fiind aceea care te ajută să ajungi mai ușor la nivel de sine superior.
Între laturile triunghiurilor se pot face în continuare calcule numerologice, care permit o rafinare a interpretării, așa că am căutat o variantă de afișare a acelor informații. Și am stat o vreme și m-am uitat la două triunghiuri…
Și, așa cum se întâmplă, mi-a venit inspirația! 🙂 Ce ar fi dacă aș curba triunghiurile, oarecum ca și cum ar fi puse pe o emisferă circulară? Așa, redefinind și celulele de la romburi la dreptunghiuri, pot afișa rezultatul calculelor făcute între cele două laturi ale triunghiurilor!
Practic asta apare în plus:
Și iată e-mandala 2.0 în toată frumusețea ei. Se câștigă enorm de multă informație referitoare la trecuturi și înțelegi de ce pentru anumite activități persoana are înzestrări deosebite, aparent fără nici o explicație în mandala 1.0, și de ce alte lucruri, aparent evidente în 1.0, nu se întâmplă, pentru că ea, karma, nu-i așa, contează! 🙂
Am păstrat mai evidențiat conturul “ochelarilor”, pentru că de o parte și de alta a acelei linii se petrec multe, este de mare ajutor să o vezi din prima unde este.
Sper să fi lămurit ce și cum de la 1.0 la 2.0!
Spor la Joc!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.