Pactul cu editorul, sau Jocul îngerului, de Carlos Ruiz Zafon
Pentru cei care nu ştiu: pactul cu editorul, sau, şi mai lugubru, să-ţi vinzi inima editorului, nu este, de fapt, o situaţie excepţională, ci, mai degrabă, o regulă. S-ar putea spune o regulă a debutului, dar nu numai. Jocul îngerului, de Carlos Ruiz Zafon, un roman care ar merita să fie rescris de un anglo-saxon pentru a-i fi eliminate toate lungimile „latine“ şi a-i fi rescris finalul, merită citit de orice tânăr scriitor, dar şi de oricine ar fi dispus să facă un pact pentru a-şi vedea împlinite visele, materiale poate, dar şi de altă natură. De oricine ar fi dispus să facă un pact pentru a-şi recâştiga sănătatea pierdută (sau risipită), pentru a-şi reîntâlni iubita, pentru a retrăi o clipă anume.
Dincolo de lungimi, dincolo de ceea ce unii au văzut a fi şi o frescă a Barcelonei (deşi harta real-ficţională este cam tulbure, ca şi cum autorul n-ar avea o bună vedere în spaţiu), dincolo de o poveste de iubire (sau de mai multe) de o tragedie reţinută, tema principală este pactul cu editorul într-o muuult mai largă accepţiune decât te aştepţi în primele pagini! Orice scriitor, chiar dacă are succes într-un gen comercial, publicând sub semnătură proprie sau sub pseudonim, visează la marea lui operă, care să-i aducă eterna recunoaştere. Fie că a debutat sau nu, el este gata să facă sacrificii inimaginabile pentru cei care nu au acest comportament deviant (numit scris) şi este la fel de vulnerabil precum oricare alt mare păcătos. Poate că lista păcatelor fundamentale (să nu omori, să nu furi, să nu abuzezi de sex, să nu bei/să nu te droghezi/să nu abuzezi de mâncare, să nu minţi) ar trebui extinsă cu „să nu scrii“. Să scrii înseamnă şi să te crezi puţin Dumnezeu (şi e plin iadul de astfel de cazuri!).
Să scrii înseamnă şi să te crezi nemuritor în trup (ca şi cum cartea publicată ar fi o extensie a corpului tău). Pentru a fi Dumnezeu, sau măcar nemuritor, oricine ar fi tentat să facă pactul. Ce se întâmplă cu scriitorul care face pactul, aflaţi citind Jocul îngerului. Ce se întâmplă când editorul este însuşi diavolul, s-ar putea să vă surprindă! Miza pactului s-ar putea să-i intereseze şi pe credincioşi, şi pe atei – asta nu o spun, merită să o aflaţi citind cartea, că e un interesant subiect de meditaţie! Mai trădez doar aşa, de parfum (intenţionată amintire a Parfumului lui Patrick Suskind!), că o placă turnantă a plotului este o „bibliotecă a cărţilor uitate“…
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.