Gustul mezelurilor pe care le-am testat pe traseu și stilul de preparare, asemănător în bună parte, spune că de la Săcele de Brașov, prin Pleșcoi, la Săcele de Dobrogea (pe lângă Corbu, Vadu) trebuie căutat un traseu al transhumanței și, de ce nu, decorul Mioriței.
Mă gândesc că turmele parcurgeau traseul integral sau parțial, că se suprapuneau în parte, de fapt, câteva trasee mai scurte, poate că oamenii de la Brașov urcau spre Penteleu, cei de acolo coborau spre Berca, iar cei de aici porneau spre Dobrogea. Și pe drum își vindeau produsele, preparau rețetele și le împărtășeau prietenilor și, cel mai sigur, ibovnicelor.
Pe tot traseul (Săcele BV, Pătârlagele, Berca/Pleșcoi, Fetești, Săcele CT) găsești pastramă de oaie preparată cu saramură și prin ținere la vânt (aia urâtă, cenușie), cârnați subțiri de oaie în amestec sau nu cu porc, cârnați mai groși în amestec sau nu cu vită. De la Berca spre Dobrogea apare ghiudemul, venit din sud, din Bulgaria și de mai departe, de pe la turci, unde este mai degrabă aromat decât iute. De la Berca spre nord apare babicul, foarte probabil o variațiune locală pe tema sângeretelui de Brașov. (Un prieten din zonă mi-a spus și că babicul nu este de fapt mezel, pentru consumat ca atare, ci un fel de conservă de carne: iarna se taie câteva felii, se topesc în tigaie și de acolo se pornește o mâncare de fasole, de cartofi, sau o omletă.)
Fără îndoială însă că mai multe turme așteptau vremea bună sub munte, la Pleșcoi. Poate că tot pe aici a apărut și ingredientul cu totul și cu totul special și secret care dă un gust aparte produselor: împerecherea cu mistreții sălbatici a scroafelor lăsate libere prin pădure. Carnea de porc este mai degrabă de mistreț!
Dacă treceți prin Pleșcoi, aveți ocazia să cumpărați produse deosebite, încă preparate tradițional (eu recomand Gabioti, dar mai sunt și alți producători locali), cu un gust mai altfel decât al mezelurilor de fabrică. Nu vă limitați la cârnați, chit că ei sunt deosebiți, ci încercați și pastrama, ghiudemul, babicul. Iar magazinele locale vând în perioada asta și tot felul de dulcețuri, inclusiv de ceapă și de ardei iute, zacuscă, murături.
Nu vă speriați de culoarea cenușie, de pulberea de mucegai alb, de praful de sare care iese la uscare – sunt, mai degrabă, o garanție a autenticității.
Cumva asta este istoria noastră, o istorie crud-uscat-afumată!

Dacă doriți să vedeți și alte fotografii de-ale mele, urmați link-ul:
crud, uscat, afumat

Vlad T. PopescuArticolehaleală,ideiGustul mezelurilor pe care le-am testat pe traseu și stilul de preparare, asemănător în bună parte, spune că de la Săcele de Brașov, prin Pleșcoi, la Săcele de Dobrogea (pe lângă Corbu, Vadu) trebuie căutat un traseu al transhumanței și, de ce nu, decorul Mioriței. Mă gândesc că turmele parcurgeau...un blog Vlad T. Popescu