Suntem pe marginea prăpastiei sau urmează o nouă epocă de aur a omenirii? Cam la asta ne gândim când vorbim despre inteligența artificială, fie suntem de un exagerat optimism, fie ne trec prin fața ochilor scene din Matrix sau din Terminator. Trăim un moment de talia celui în care am descoperit scrisul, roata, comunicarea la mare distanță?

elderly man thinking while looking at a chessboard
Photo by Pavel Danilyuk on Pexels.com

Într-un mod greu de înțeles pentru marea majoritate a oamenilor, cele mai evoluate programe au început să scrie „singure“ texte, să genereze imagini statice sau în mișcare, să rezolve probleme de tot felul, să ne învingă la șah și la go. Oare programele astea gândesc? Gândesc ca noi? Dacă nu, despre ce este vorba de fapt?

Este interesant de aflat dacă și cum pot ajunge aceste aplicații, acești „roboți“, la un stadiu al conștiinței de sine, dacă putem sau nu să vorbim de inteligență în cazul lor, dacă vor ajunge vreodată să fie mânate de instincte preum ale noastre fundamentale două, frica de moarte și pofta de sex, altfel spus de instinctul de supraviețuire al individului și de instinctul de supraviețuire al speciei. Și, așa cum sunt ele dezvoltate în diverse locuri, cu un „ADN“ algoritmic uneori foarte diferit, reprezintă toate aceste programe o „specie“, vor ajunge ele să fie conștiente nu numai de ele însele, ci și de celelalte programe asemănătoare? Și o să devenim victimele lor?

Iar pentru toate celelalte specii vii, aflate sau nu la pragul conștiinței de sine, pentru planetă în ansamblu, apariția unei noi forme de „viață“ inteligentă și conștientă va fi de bine sau de rău?

Deocamdată suntem pur și simplu surprinși că, antrenând aceste programe pe baze de date de mari dimensiuni apar lucruri la care nu ne așteptam și pe care nu le înțelegem pe deplin. Și nici nu știm foarte clar dacă puterea de calcul existentă este suficientă pentru a rezolva în timp real probleme atât de complexe, sau trebuie să așteptăm apariția calculatorului cuantic pentru a vedea cu adevărat dacă apare sau nu singularitatea.

Parte din incapacitatea noastră de a înțelege din prima cât de inteligente sunt aceste programe vine din faptul că noi asociem inteligența cu folosirea limbajului, cu arta de a mânui cuvintele, iar un program care face așa ceva ni se pare, dintr-o dată, inteligent și el. Dar o mare parte din inteligența noastră oricum nu se bazează pe limbaj, iar ele sunt antrenate exclusiv pe limbaj și pe sectoare înguste ale rezultatelor inteligenței umane. Limbajul este util pentru comunicare, pentru stocarea informației, dar nu așa înțelegem mediul înconjurător.

Adaptarea la mediu este o înzestrare comună tuturor ființelor vii, indiferent de cât de inteligente le-am considera noi. Ajungem să cunoaștem mediul înconjurător din experiență, poate și din instinct, iar acest aspect lipsește cu desăvârșire în cazul inteligenței artificiale. Mare parte a ceea ce știm despre lumea înconjurătoare nu are nevoie de limbaj.

AI-ul va putea „scrie“ despre cum cade mărul din pom, pentru că a „citit“ mii de pagini în care este descris fenomenul, dar nu va putea înțelege ce se întâmplă de fapt, în timp ce noi ne-am putea feri de el fără să calculăm ecuațiile mișcării, fără să-l amintim pe Newton, pur și simplu instinctiv.

Numai și numai dacă i se explică AI-ului, pas cu pas, situație cu situație, ce se petrece și ce se va petrece în consecință, pentru a-și creea niște modele, poate lua decizii corecte pentru situații cât se poate de limitate, dar, fără instruirea asta dirijată către un scop, nu poate descoperi și învăța cum este cu fizica universului în care trăim. Și, ca urmare, nu se va poticni doar în experiența fizică, ci și în toate celelalte care presupun un astfel de aspect.

Așa că, și dacă este înzestrată cu senzori, inteligența artificială nu poate decupa și analiza decât felii de realitate.

Este adevărat că un calculator ne bate la șah pentru că poate calcula mult mai multe mutări în avans, ceea ce noi nu putem, dar noi ne antrenăm intuiția pentru a răspunde aceleiași mutări, aceleiași provocări, nici nu știm să explicăm cum facem anumite lucruri, dar, acolo unde puterea de calcul nu este singura condiție necesară, suntem de neînvins. Așa se formează ceea ce numim bunul simț, capacitatea de a judeca practic lucrurile legate de mediul înconjurător, de relațiile interumane, de a percepe, înțelege și judeca lucrurile într-un mod în care o fac mai toți oamenii.

Observăm cum decurg lucrurile, interacționăm cu ele, tragem concluzii, ne formăm instincte și acte reflexe. Poate un bun exemplu este modul în care de ani în șir, după zeci de mii de ore de antrenament, nu avem o mașină fără șofer cu adevărat sigură și care, mai ales!, nu poate fi păcălită, în timp ce un tânăr de 18 ani va învăța să conducă mașina în 20-30 de ore.

Pentru că inteligența artificială planifică lucrurile foarte greu, foarte îngust. Să luăm, ca exemplu, jocul de șah. Suntem învinși cât timp totul este previzibil, piesele pot fi mutate după regulile stabilite și programul a învățat mai multe modele de dispunere a pieselor pe tablă decât am putea înmagazina noi și poate calcula multe mutări în avans. Dar dacă suntem într-un context asemănător lumii reale, în care „nebunul“ se poate supăra, poate refuza să fie mutat? Mai mult, dacă un nebun refuză să fie mutat iar celălalt este mai prietenos? Pentru program asta ar însemna să creeze o infinitate de modele și pentru cele mai simple situații, în timp ce noi învățăm rapid, din instinct, cum să evaluăm comportamentul nebunilor și ne prindem repede care este nebunul încăpățânat și care este cel prietenos.

Azi, AI-ul, pentru a întregi un text, nu face decât să calculeze probabilitatea ca un anumit cuvânt să urmeze, după o serie de cuvinte enunțate deja. Nu „simte“, nu intuiește, nu gândește ce cuvânt urmează, pentru că nu exprimă la modul inteligent o idee, ci croiește un text plauzibil, de unde și toate erorile de logică, de corectitudine a datelor. Ceea ce face la nivel de cuvânt face apoi la nivel de propoziție, de frază, stabilește ce frază are, statistic, cea mai mare șansă de a urma celei pe care a „scris-o“ deja, apoi corecteză. El adună cuvinte, nu se gândește înainte la ce are de spus.

Ca să vorbim de inteligență, trebuie să avem o judecată corectă, capacitatea de a planifica și de a învăța din experiență, la modul general, cu aplicabilitate în orice domeniu. AI-ul poate face azi lucrurile relativ rudimentar și în domenii foarte limitate.

Dar, chiar și așa, este posibil să revoluționeze o serie întreagă de domenii și de meserii, să înlocuiască oamenii ici și colo, să crească productivitatea în anumite domenii dar, de ce nu, și să distrugă rasa umană.

Este un bun moment de a discuta despre inteligență și conștiență apropo de oameni. Poate de abia acum o să înțelegem ce înseamnă să fii om… Mai mult, poate că acum o să înțelegem și ce înseamnă să fii viu și dacă simpla capacitate de a te reproduce și de a învăța este suficientă pentru a obține acest calificativ.

https://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2023/12/pexels-photo-8438918-1024x684.jpeghttps://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2023/12/pexels-photo-8438918-150x150.jpegVlad T. PopescuSpiritualitate, cursuri, evenimentecarte,cultura,ideiSuntem pe marginea prăpastiei sau urmează o nouă epocă de aur a omenirii? Cam la asta ne gândim când vorbim despre inteligența artificială, fie suntem de un exagerat optimism, fie ne trec prin fața ochilor scene din Matrix sau din Terminator. Trăim un moment de talia celui în care...un blog Vlad T. Popescu