Conflictul între sine și suflet, Marilyn Monroe
De ce a fost așa cum a fost Marilyn Monroe (1 iunie 1926)? De ce nu și-a găsit liniștea altfel decât trecând dincolo? De ce a fost atât de contradictorie în alegerile ei? Întrebările au renăscut în mintea mea după ce am văzut filmul „O săptămână cu Marilyn“, film bazat pe cartea lui Colin Clark, cel care a petrecut cu ea o săptămână în timpul filmărilor la „Prințul și dansatoarea“. Prințul era interpretat de Laurence Olivier, cu care actrița s-a aflat într-un permanent conflict pe platourile de filmare.
Și în acest film, ca și în „Viața secretă a lui Marilyn Monroe“, dar și în mai toate rolurile pe care actrița le-a jucat, a fost evident conflictul între actrița devenită sex simbol și femeia aflată în căutarea căldurii căminului, conflict care a atârnat greu în decizia ei de a trece dincolo la numai treizeci și șase de ani.
Motorul reușitelor și al nereușitelor a fost conflictul nerezolvat, necontrolat, dintre misiunea ei la nivel de sine și lecțiile ei la nivel de suflet.
5 9 1 8 6 6 9 7 7 8 4 |
La nivel de sine, Marilyn ar fi trebuit să-și controleze viața amoroasă, să nu facă abuzuri legate de sex, dar principala ei modalitate de a relaționa cu oamenii, de a face față greutăților vieții era tocmai atractivitatea sexuală, charisma personală și, odată împinsă în lumea spectacolului, mecanismul prin care era exploatată imaginea ei nu i-a mai lăsat nici o șansă. Și, așa cum se întâmplă adeseori cu cei timizi, după ce a depășit granița suportabilității, ea însăși a început să exagereze, găsindu-și echilibrul doar în droguri și alcool. Da, multă timiditate, pentru că Marilyn era născută o bună comunicatoare, dar mai degrabă una la distanță, scena a fost pentru ea și o bucurie, dar și o povară.
Asta în timp ce sufletul ei tânjea permanent după căldura căminului de care nu avusese parte nici în copilăria trăită, practic, ca un copil orfan, aruncată de colo-colo de la o familie la alta, și pe care nu o găsise nici la maturitate, când a fost privită doar ca un trofeu.
Iar acest conflict între sine și suflet pe fondul unei structuri care oricum anunța posibilitatea ca omul să cedeze și să-și curme singur zilele atunci când este lipsit de autoritate, de o relație de lungă durată și este obligat să trăiască dincolo de regulile pe care le suportă, a dus la sinucidere.
Desigur, au mai fost și greșelile posibile și anunțate în numerograma mandalei, acelea în care alegerea câștigului imediat (care, altfel, îi era necesar) îi blochează evoluția profesională, sau acelea în care abuzurile îi blochează limpezimea minții și iubirile la prima vedere îi fac praf sporul. Toate aceste mici lecții cu repetiție au fost trăite greșit pe fondul conflictului sine-suflet.
Altfel spus: a jucat, a riscat, a pierdut…
https://sfat.info.ro/wordpress/?p=2540https://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2024/03/1iun26_Marilyn-e1709615557785.pnghttps://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2024/03/1iun26_Marilyn-e1709615557785-150x150.pngSpiritualitate, cursuri, evenimentecultura,e-mandala,interpretare,mandalaDe ce a fost așa cum a fost Marilyn Monroe (1 iunie 1926)? De ce nu și-a găsit liniștea altfel decât trecând dincolo? De ce a fost atât de contradictorie în alegerile ei? Întrebările au renăscut în mintea mea după ce am văzut filmul „O săptămână cu Marilyn“, film...Vlad T. Popescuvvv vvvreiki.sfat@gmail.comAdministratorSfat Info
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.