Fie că suntem priviţi ca mici dumnezei, ceea ce nu trebuie să ne sporească orgoliul, sau ca mari şarlatani, ceea ce nu trebuie să ne tulbure încrederea în noi, suntem căutaţi atunci când omului îi este rău şi, adeseori, uitaţi atunci când acesta se simte bine. Oamenii apar cu durerea şi/sau spaima întipărite pe chip, îşi ascund problemele şi se aşteaptă la minuni.

Uneori ştiu câte ceva despre terapiile complementare şi se forţează să vorbească pe limba noastră, alteori recunosc că nu ştiu nimic şi au ajuns la noi aduşi cu forţa. Spaţiul în care lucrăm li se pare oricum ciudat, iar el, spaţiul, suferă în prezenţa lor şi a problemelor lor, de aceea trebuie mereu curăţat şi protejat.

Dacă suntem cinstiţi, ştim că au ajuns la noi mai degrabă din disperare şi că ne-au ales mai degrabă pe baza notorietăţii, nu a compatibilităţii.

Ca în oricare alt domeniu, vor rezultate palpabile, imediate, fără nici un efort din partea lor şi sunt dezamăgiţi când află că, de fapt, ei singuri se vor vindeca, ei singuri îşi vor rezolva problemele, rolul terapeutului fiind doar acela de catalizator. Cu atât mai mare va fi satisfacţia noastră când vom reuşi să-l convingem pe cel care nu crede şi să-l alinăm pe cel care nu speră, să-i dăm încredere celui speriat şi să transformăm victima într-un luptător.

Trebuie să ne obişnuim să ascultăm istoria unor boli, a eşecului diverselor tratamente şi să ne abţinem să dăm speranţa că noi o să rezolvăm totul. Oamenii ajung la noi din disperare, atunci când nici un alt tratament nu a reuşit. De multe ori este prea târziu şi o să ştim asta. De multe ori suntem obligaţi să ne ocupăm de calitatea vieţii persoanei în timpul scurt pe care-l mai are de trăit şi scopul va fi să o ajutăm să se împace cu ea însăşi şi cu întregul univers.

Şi trebuie să căpătăm şi îndemânarea de a negocia cu cel care l-a adus de mână pe suferind, făcând un lucru bun, dar care, aşa sunt oamenii, doreşte, de fapt, să capete, cu ajutorul nostru, mai multă autoritate asupra bolnavului.

În plus, trebuie să evităm, nu numai pentru că ar fi ilegal, orice terminologie medicală, orice sfat de natură medicală, ceea ce complică uneori lucrurile, dar aşa este corect. Asta nu înseamnă că trebuie să interzicem persoanei cu pricina să prezinte istoricul bolii, chit că, după ce câştigăm suficientă experienţă, ne putem descurca fără aceste informaţii.

Mai complicat este atunci când, mai ales după ce a căpătat încredere în noi şi a văzut rezultatele, omul apelează la noi şi în cazul urgenţelor, în care prima intervenţie trebuie să aparţină medicului alopat, rolul nostru putând fi acela de susţinător al persoanei şi, nu de puţine ori, chiar a medicului care intervine. Chit că simţim că omul se va considera refuzat, că-şi va pierde, pe moment, încrederea în noi, trebuie să-l trimitem la camera de gardă a spitalului.

Cu bolile de care se ocupă, în felul ei, şi medicina alopată, fie ele şi în formă gravă, este însă mai simplu de negociat decât cu alterarea evidentă, perceptibilă de această dată şi de persoană, a stării tuturor corpurilor, atât a celui fizic, cât şi a celor emoţional, mental şi spiritual. Această alterare există, evident, şi în primul caz, dar nu este sesizabilă, sau poate fi uşor ignorată. În fond, boala corpului fizic are cauze în şi este strâns legată de alterarea celorlalte corpuri.

Omul chiar bănuieşte, sau îi spun apropiaţii, că este victima unui agresor, sau a propriului comportament. Şi o să aflăm imediat tot felul de presupuneri, vor fi acuzate rude şi duşmani, va fi utilizat limbajul colorat al terapiilor populare, vor fi invocate vrăjitoare şi maeştri spirituali, iar dialogul cu aceste persoane ar putea fi doar o comedie involuntară pentru un ateu.

Deja intrăm în zona în care omul a ajuns la noi nu pentru că l-ar durea ceva, ci pentru că şi-a pierdut banii şi iubita (câte cântece nu s-au scris pe tema asta!), pentru că nu reuşeşte să-şi ducă la bun sfârşit planurile, pentru că nu mai poate porni la drum, pentru că zgomote se aud prin casă şi apar obiecte ciudate. Cei care apelează la noi în această situaţie sunt şi mai bine informaţi, uneori chiar prea bine informaţi, acesta fiind cazul celor care au apelat la tot felul de tehnici energetice (indiferent acum că le numim vrăjitorie sau nu) şi fie recunosc că au greşit, încălcând legile divine, fie sunt nemulţumiţi de puterile lor, sau ale celui la care au apelat anterior, şi acum vor ca noi să facem mai mult.

Dacă sunteţi cinstiţi, va trebui să le explicaţi care este rolul vostru şi să nu ajungeţi să încălcaţi chiar voi legile divine, indiferent de plata oferită.

Situată undeva între şamanism şi autocontrol, vrăjitoria este un cuţit cu care poţi tăia pâinea sau gâtul cuiva. Extrem de eficientă, şi-a căpătat prostul renume pentru anumite acţiuni considerate reprobabile. Aş spune eu mai ales pentru faptul că, atunci când intervine în relaţia dintre două persoane, o face pe principiul win-loose, în timp ce în Reiki, de exemplu, se încearcă o soluţie de tip win-win. În principiu, o vrăjitoare îşi ajută clientul în relaţia cu o altă persoană doar pentru că este clientul ei, nu pentru că acesta ar avea dreptate. Aceasta este postura pe care trebuie să o evităm!

Vlad T. Popescu

Articolul poate fi reprodus cu menționarea sursei și a autorului: de Vlad T. Popescu, apărut în www.sfat.info.ro

Photo via Visual hunt

Vlad T. PopescuSpiritualitate, cursuri, evenimenteconsiliere,terapieFie că suntem priviţi ca mici dumnezei, ceea ce nu trebuie să ne sporească orgoliul, sau ca mari şarlatani, ceea ce nu trebuie să ne tulbure încrederea în noi, suntem căutaţi atunci când omului îi este rău şi, adeseori, uitaţi atunci când acesta se simte bine. Oamenii apar cu...un blog Vlad T. Popescu
f64.ro