IKIGAI, motivul și motivația
Motivul poate fi al meu, sau impus de alții, sunt conștient de el, sau îl identific ușor. Un motiv de a mă da jos din pat este plata facturilor, ora de începere a programului, rugămintea unui vecin de a-mi muta mașina… Un motiv mă poate mobiliza pe termen scurt, dar nu este un scop în viață. Sau nu ar trebui să fie pentru o persoană cu un grad rezonabil de conștiență de sine, care a înțeles că este mai mult decât rolul impus ei de părinți, de societate. O persoană care știe că dincolo de a fi medic, vânzător, șofer, astronaut este om și, pentru el și pentru ceilalți, trebuie să meargă pe calea evoluției personale.
Asta nu înseamnă că motivele sunt rele, iar motivațiile, adeseori inconștiente, mai greu de cunoscut și de recunoscut, sunt toate bune…
Motivația este ceea ce mă dă jos din pat pe termen lung, chit că nu o pot descrie imediat, ceea ce mă animă cu adevărat, ceea ce mă definește, chiar dacă eu nu o văd în oglinda sufletului meu.
Motivul și motivația… Pornind de la cunoașterea de sine, acceptarea de sine și ajungând la stăpânirea de sine putem să răspundem la întrebări care ne pot descrie unde ne aflăm, care sunt motivele, ce ne motivează, apoi putem să implementăm conștienți motivații pozitive, nobile, care ne vor da jos din pat dimineața pentru a fi mai buni, cu noi și cu ceilalți, atât pentru noi cât și pentru ceilalți…
În spațiul cultural nipon se încearcă identificarea motivației reale a persoanei prin aflarea într-un mod extrem de inteligent a adevăratelor lucruri care ne dau jos din pat – IKIGAI.
Cam tot ceea ce facem, obiectiv vorbind, se raportează atât la noi și la nevoile noastre, cât și la ceilalți și la nevoile lor. Rolul pe care-l joc aduce satisfacții materiale și sociale dacă acoperă nevoile celorlalți, trăirea conștientă a ceea ce sunt îmi aduce mie satisfacții morale și sufletești.
Sigur că ne-ar plăcea să facem doar ce avem chef, când avem chef, indiferent dacă știm să facem, dacă ceea ce facem are o utilitate oarecare și pentru ceilalți.
Ideea este de a obține un echilibru, căci trebuie acoperite o serie de nevoi materiale obiective și trebuie să ajungem la un nivel de integrare în societate pentru a fi cu adevărat împliniți și pentru ca lucrurile de care avem chef să nu ajungă o formă de a ne exclude din societate și de a muri de foame pe sub poduri.
Patru întrebări fundamentale ne putem pune în acest context:
Îți place?
Au nevoie de asta de la tine?
Ai putea fi plătit pentru asta?
La care, alegând domeniile noastre de activitate, ceea ce facem pentru a fi împliniți, putem da note care, ca reprezentare grafică, fie cresc diametrul cercului determinat de fiecare întrebare, fie apropie cercul de centrul graficului, în așa fel încât la intersecție, acolo unde se află acel IKIGAI, să acopere cât mai mult teren. Doar că bine este, în stil nipon și nu numai, să ajungem la echilibru, așa că, pentru o activitate anume, trebuie să ajungem la nota maximă simultan la toate întrebările, altfel ne dezechilibrăm și zonele Hobby, Vocație, Carieră și Loc de muncă intră în dezechilibru și ele, cu consecințe grave asupra stării noastre, a chefului de viață.
Faci bine?
Este prima întrebare de pus. Și la care trebuie să răspundem sincer, nu din orgoliu. Dacă nu suntem siguri, putem întreba o persoană în care avem încredere. Aleg să scriu poezii – fac bine asta? Aleg să fiu scriitor – fac bine asta? Aleg să cânt – fac bine asta? Am insistat pe lucrurile din sfera artei, căci mulți ies din echilibru considerând că este momentul să le arate lor celorlalți ce sunt, cât de sensibili sunt, cât de talentați sunt. Artă, speculații financiare, chestii de mare orgoliu și care par să ne creeze o aură strălucitoare în jur, aici suntem sensibili. Lucruri pe care le facem ca să ne dăm mari. Răspunsul sincer la întrebare poate lămuri lucrurile. Scriu, dar scriu de nota 6. Cânt, dar cânt la nivelul de cântat sub duș. Sunt medic, dar am avut noroc de am trecut prin facultate. Sunt arhitect, dar am învățat cât să scap de gura mamei… Și tot așa. Poate că fac realmente bine altceva, dar îmi este rușine cu asta? Poate că sunt realmente bun într-o meserie în care orgoliul nu este măgulit prea tare? Sunt un foarte bun șofer, instalator, tâmplar, nu sunt inginer bun. Poate că sunt un bun contabil, nu sunt un mare cântăreț…
Îți place?
Motiv și motivație mai mult ca oriunde. Știm bine ce ne place, cât ne place, dar ideea că doar asumarea tâmpă și deplină a rolului ne aduce recunoașterea celorlalți ne face să mințim. Daaa, îmi place să dau din sângele meu țării petrol, daaa, îmi place să fac tabele enorme, până noaptea târziu, daaa, îmi place să spăl bătrânii la fund. Dacă spun că nu-mi place, oamenii s-ar putea întreba de ce mai fac ceea ce fac.
Dar dacă aș avea curajul să pun aici chiar ceea ce-mi place să fac?
Au nevoie de asta de la tine?
Hait! Deci trebuie să aibă și ceilalți nevoie de asta de la mine. Nu intru în echilibru doar pentru că-mi place, doar pentru că fac bine, trebuie să fac și pentru ceilalți. Domeniul de activitate să fie cerut, iar ei să ajungă să mă considere pe mine acela care… Dacă nu știu, și nu-mi place, probabil că nu doresc asta de la mine. Dacă îmi place și sunt bun la ceva ce numai mie îmi oferă plăcere, iar nu au nevoie de asta de la mine…
Ai putea fi plătit pentru asta?
Alta acum! Da, este posibil să faci ce-ți place, să faci bine, să aibă și ceilalți nevoie de asta, dar să nu fii plătit, percepând ei că trebuie să te mulțumești cu plăcerea de a face ceea ce faci, sau evaluând la un preț mult prea mic ceea ce faci, insuficient pentru a trăi din asta. Mulți artiști și maeștri spirituali sunt aici. Fac bine, le place ceea ce fac, ceilalți au nevoie de ceva pe care să li se oprească gândul sau privirea, dar… ceilalți știu că pot trăi fără asta, nu le aduce atât de multă bucurie și recunoaștere încât să-i plătească și încă foarte bine.
Fac bine și îmi place, dar ceilalți n-au nevoie, nu plătesc, e mai degrabă un hobby. E ok să-l practic, trebuie să fiu conștient că este pentru sufletul meu.
Îmi place și ceilalți au nevoie de asta, dar fac sau nu fac bine, sunt și nu sunt plătit pentru asta, este o vocație, în general artistică sau o misiune religioasă, spirituală. Pot să fac asta, doar că trebuie să fiu conștient de condiții, trebuie să accept sacrificiul. Dacă mă plasez aici așteptând bani, este trist.
Au nevoie de asta de la mine, plătesc pentru asta, dar fac așa și așa, îmi place așa și așa, este un simplu loc de muncă. Trăiesc de pe o zi pe alta făcând așa ceva, mănânc făcând așa ceva, dar fără bucurie.
Fac foarte bine și sunt bine plătit pentru asta, dar nu-mi place, ceilalți au și nu au nevoie de mine, este o carieră, politică, în management.
Așadar, ieșirea din echilibru mă poate duce în situații în care:
– mă simt împlinit, dar sunt sărac, atunci când oscilez între hobby și vocație;
– refuz cu totul rolurile, sunt mereu excitat, dar nesigur pe mine, când oscilez între vocație și loc de muncă;
– ba accept, ba îmi este rușine de rol, mă simt neîmplinit dar trăiesc în zona de confort cât sunt între loc de muncă și carieră;
– trăiesc doar roluri, sunt într-o zonă de calm, dar simt și că este inutil, când sunt rupt între hobby și carieră și simt că nu pot juca rolul.
Numai echilibrul poate aduce fericirea, numai dacă simt că fac bine, că îmi place, că ceilalți au nevoie și mă și plătesc simt că am pentru ce să mă scol dimineața din pat. Am energia necesară, plăcerea necesară, sunt integrat și recunoscut de ceilalți. Altfel… e o continuă amăgire și dezamăgire.
Încercați să răspundeți sincer la întrebări gândindu-vă la ceea ce faceți acum. Vedeți dacă sunteți în echilibru.
Încercați să răspundeți la fiecare întrebare cu activitatea voastră care-i corespunde cel mai bine (o faceți bine, vă place etc. – pot fi răspunsuri identice sau diferite, poate să-mi placă să stau la plajă, dar ceilalți să aibă nevoie de medicul din mine) – dacă dați acelați răspuns la toate cele patru, sunteți în echilibru!
Dacă ați dat răspusuri diferite, alegeți-l pe acela cu scorul cel mai mare și vedeți ce se întâmplă dacă îl puneți și în celelalte sectoare: Oare puteți învăța să faceți mai bine acel lucru? Oare sunt căi de a vă cultiva plăcerea de a face acel lucru? Oare există tehnici de promovare reale pentru ca și alții să aibă nevoie mai mult de acel aspect al vostru? Oare sunt căi de a vinde mai bine ceea ce faceți? Dacă da, dacă puteți intra în echilibru cu acea activitate, ea poate fi o cale de urmat. Dacă nu, și nu forțați răspunsurile, fiți sinceri, nu o transformați în activitatea voastră principală.
Vlad T. Popescu
Acest articol poate fi preluat fără modificări și cu precizarea sursei.
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NoDerivatives 4.0 International License.
Frasgment din cartea apărută la Meditative Arts
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.