Nici măcar în Statele Unite, acolo unde fericirea figurează din 1776 în Declarația de Independență, statul nu-și propune să asigure oamenilor fericirea, ci doar libertatea de a o căuta, așa că suntem, vrem nu vrem, pe cont propriu! Rămâne doar ideea că nu noi servim statul, ci statul ne servește pe noi, doar să știm ce dorim…
PIB-ul în sus și PIB-ul în jos, fericirea pare și astăzi multora strâns legată de el, uitând că PIB-ul ăsta mereu în creștere ne cam restrângea gradele de libertate și fericirea înainte de 1989 și nici astăzi nu ne este foarte limpede raportul între creșterea lui și fericirea noastră. Dovadă că omul din Costa Rica, cu PIB-ul de patru ori mai mic decât în Singapore, este mult mai fericit decât omul din Singapore…
Asta pentru că noi nu vrem neapărat să producem obiecte și să oferim servicii, vrem să fim fericiți. Sigur că fericirea în picioarele goale și rupt în coate este dificil de înțeles și de atins de majoritatea oamenilor, dar parcă trebuie crescut interesul față de ea în așa fel încât să ajungă cel puțin pe locul al doilea, după PIB (sau producția de bunuri și servicii, sau cum vreți să-i spuneți universului material).
La prima vedere pare simplu, pacea, prosperitatea și speranța de viață au crescut, așa că o să fim din ce în ce mai fericiți. Deși nu este evident că am fi mai fericiți decât strămoșii noștri, în ciuda prosperității, confortului și a securității, semn că suspendarea, reducerea suferinței nu este suficientă.
Fericirea are două aspecte, unul psihologic, celălalt biologic. Sub aspect psihologic, fericirea depinde de așteptări și nu de condiții obiective. Nu devenim fericiți având o viață liniștită și prosperă. Motiv pentru care, deși aveam siguranța zilei de mâine, înainte de 1989 beam ca să murim, cum a scris, mi se pare, Cristian Tudor Popescu, semn că numai fericiți nu eram… Și, cu cât condițiile materiale sunt mai bune, cu atât așteptările cresc, așa că acumularea materială este posibil să aducă nefericirea mai mult ca oricând. (De aici și ideea aia cu tabăra cu încazarmare – nu e a mea, evident, dar aș aplica-o sigur de rezultatele pozitive -, în care persoanele nemulțumite de preaplinul lor material să fie, timp de o lună, puse să trăiască altfel, îmbrăcate toate la fel, hrănite modest, puse să sape și să astupe șanțuri, în mod evident fără nici o utilitate.)
La nivel biologic, așteptările și fericirea sunt determinate de biochimie, nu de situația economică, socială și politică. Fericiți la senzații plăcute, nefericiți la cele neplăcute. Plăcerea și durerea. La limită: pofta de sex și frica de moarte. Filozofic: căutarea fericirii și evitarea suferinței. În fond, reacționăm la senzațiile din corpul nostru.
Dacă ai o senzație plăcută, ești fericit. Dacă lucrul aparent menit în mod obiectiv să-ți aducă fericirea nu-ți oferă acea senzație plăcută… e degeaba. (Parte din „nu face bine cu forța” vine și din faptul că noi oferim în acel context un ajutor care, după sistemul nostru de valori, aduce fericirea, sau evitarea suferinței, dar este posibil să nu știm să provocăm, să asociem pentru celălalt și acea senzație plăcută, nu știm să o stârnim prin binele nostru, așa că binele cu forța nu numai în plan karmic devine stupid.)
Bon, și ai senzația plăcută: cât timp durează? Nici dacă iei Premiul Nobel, nici dacă ai câștigat la loterie, senzația nu durează la nesfârșit. Motiv pentru care primul va aminti la infinit tuturor că a luat premiul, căutând retrăirea senzație, doar, doar, iar al doilea va cheltui rapid totul în gesturi opulente tot în căutarea retrăirii senzației din prima clipă, care… s-a stins.
Bon, poate că nici natura nu a vrut să fim fericiți, ea a vrut să ne creștem șansele de supraviețuire, de înmulțire, iar astea depind de universul material. O recompensă mică după o trudă enormă, apoi mica senzație de fericire dispare și tragi iar la jug pentru următorul moment de fericire.
Și, spune bancul (mai mult sau mai puțin motor și în Ice Age), o veveriță care devine permanent fericită că a halit o ghindă va muri de foame, pentru că nu mai simte nevoia să alerge după următoarea ghindă, fiind ea fericită, în timp ce „veverița” din Ice Age declanșează mișcarea și evoluția întregului univers cunoscut! 🙂
Așa că nu atingerea obiectivelor ne face fericiți, ci, mai degrabă, parcurgerea căii, drumul către ele. (Ați negociat vreodată? Țineți minte că, după ce celălalt a spus „da”, parcă s-a terminat totul, s-a atins plăcerea maximă, restul fiind doar… o așezare a lucrurilor într-o formă?)
Așa că nu creșterea PIB-ului, ci manipularea biochimiei umane ar putea aduce mult mai sigur fericirea. De aici abuzul de medicamente și de suplimente din ultimii ani: somnifere, antidepresive… droguri. Adică… o altă cale periculoasă și distructivă. Chiar dacă sunt permise manipulările biochimice care întăresc stabilitatea politică, ordinea socială și creșterea economică, și sunt interzise și stigmatizate cele care amenință stabilitatea și creșterea economică.
Concluzia: pentru a atinge adevărata fericire, oamenii trebuie să nu mai alerge după senzații plăcute imediate, după recompense imediate. Perspectiva budistă este aceeași, senzațiile dispar imediat ce au apărut, iar cât timp oamenii aleargă după senzații plăcute fără a le trăi de fapt rămân nemulțumiți.
Două soluții: soluția biochimică, în care ne sunt oferite plăceri fără sfârșit (ca în povești, că pe acolo apărea fraza asta), sau renunțăm la căutarea senzațiilor plăcute, nu le mai lăsăm să ne controleze viața. Precum Buddha, să ne antrenăm mintea să observe cum senzațiile vin și dispar, să sesizăm efemeritatea lor și să renunțăm la urmărirea lor.
Sau să avem grijă, stând cu nasul în telefoane, jucând, consumând cele mai noi și mai ciudate alimente în cele mai neașteptate combinații, să nu avem momente de pauză între două senzații plăcute. Doar că este nevoie de jocuri tot mai „tari”, de femei cu sâni tot mai mari, de înghețata cu gust de șuncă prăjită și de o continuă biciuire a simțurilor noastre. La care este posibil să ne adaptăm ca specie, dar nu aș vrea să văd cum arată acel Homo sapiens…

Bibliografie
Yuval Noah Harari, Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului, Polirom, 2015
Vlad T. Popescu, Dacă încă nu ai reușit, Pro Dao, 2014

Photo via Visual hunt

Vlad T. PopescuSpiritualcarte,psihologie,spiritualitateNici măcar în Statele Unite, acolo unde fericirea figurează din 1776 în Declarația de Independență, statul nu-și propune să asigure oamenilor fericirea, ci doar libertatea de a o căuta, așa că suntem, vrem nu vrem, pe cont propriu! Rămâne doar ideea că nu noi servim statul, ci statul ne...un blog Vlad T. Popescu