Î: Ce v-a determinat să porniți pe calea evoluției spirituale?
R: Știi vorba aia: „A venit valul și mi-a luat calul”, aia sunt eu… Calul pe care l-a luat valul. Pot spune că de mică am avut unele curiozitati și toate intrebarile la care primeam raspunsul „Nimic”, sau „Asta e tot”, erau o temă de cercetare. Mintea mea nu concepea că dincolo de anumite evenimente din viata unui om este un capăt de linie. Am copilarit în județul Valcea și bunicul matern era pădurar. De mică plecam cu el și colindam dealurile și padurile și el m-a învățat să ascult copacii. Eram atât de tare fascinata de padure încât pentru mine, când bătea vantul prin padure, era o simfonie muzicala, cel puțin asa traducea sunetele mintea mea de copil. Aici am învățat că totul este fără de inceput și fără de sfârșit. Și apoi, peste toate era cerul cu stele, stelele pe care aveam senzatia că, daca mă urc în varful dealului, pot să le ating și chiar să iau una și să o bag în buzunar să mă joc cu ea mai tarziu 🙂 Și asa a apărut pentru mine un sentimentul straniu, cel puțin la inceput, acela de a fi „mai bătrână decât timpul”. Mai tarziu aveam să aflu că definitia aceasta mi-a transmis-o unul dintre ghizii mei din acel moment. Un sentiment aparte, frumos și apăsător în acelasi timp, îmbătător, incitant și excitant, infricoșător și plin de beatitudinte în acelasi timp. Acest sentiment revenea constant și continuu în diverse momente, în special în momentele de contemplare. Era ca pus acolo, în sistemul meu ca și un semnal de alarmă. Când mă uitam pe cer, aveam o stea anume care mă atragea în mod irezistibil, nu era mică, nu era mare, era stralucitoare și „îmi vorbea”. Cand am aflat că sunt mai bătrână decât timpul și că stelele chiar vorbesc, acel sentiment a disparut… Trebuia să-mi reamintesc!

Î: Îl mai țineți minte pe primul dumneavoastră maestru spiritual?
R: Întrupat sau neintrupat? Pentru că trebuie să-ți mărtusisesc că pentru mine cuvântul spiritual nu face sens. Totul în jurul nostru conține viata, contine spirit, drept pentru care Pământul și tot ceea ce înseamnă viata pe Pământ pentru mine este Spiritual. Experienta de viata intrupata pe Pământ este insusi un eveniment și o celebrare a Spiritului chiar daca de multe ori noua nu ne pare ca fiind asa. Indiferent daca ne place sau nu viata pe care o traim, fie că o categorisim mai grea sau mai usoara, fie că invatam sau nu tehnici de dezvoltare personala, timpul petrecut pe Pământ este un timp al Spiritului. În ceea ce priveste maestrii, asta este o altă mâncare de pește. Răspunsul mai personalizat la întrebarea aceasta, pentru mine au fost primii maeștri neîntrupați – Mama Pământ și Azrael, și maestrii întrupați – femeile din neamul meu. Știi, de curând, stând la povești cu mama mea, mi-a vorbit și mi-a arătat tehnici pentru care eu am plătit bani grei de-a lungul anilor ca să le învăț. Și ea imi spune că „le-a furat” de la bunica, care le furase de la mama/bunica ei și asa mai departe. Acesta este lineajul de femei prin care eu am venit. Și atunci am întrebat-o de ce nu mi le-a arătat până acum, iar raspunsul ei a fost: pentru că am vrut să fii un om normal. În tinerețea ei, s-a speriat foarte tare de unele lucruri pe care le-a văzut și știut, drept pentru care s-a închis complet și total…. mai puțin abilitatea de a lucra cu palmele, asta nu i s-a închis. Iar mie, personal, mi-a interzis cu desăvârșire, spus cu subiect și predicat, să o iau pe această cale. Dar, ce să faci, eu am fost un copil docil și ascultator până pe la 10 ani, apoi am fost într-o stare continua de rebeliune.

Î: Dacă ați avut o astfel de experiență, cum ați descrie diferențele între maeștrii, profesorii, formatorii români și străini?
R: Cand am citit intrebarea, mi-a venit în minte un fapt – cel mai mare maestru al timpurilor în care traim, nu s-a numit maestru, ci s-a numit Învatator, pentru că el chiar învăța oamenii despre viata… și a fost mazilit pentru asta… bon! apoi profesorii, indiferent la ce nivel sunt, sunt foarte prost plătiți… bon și asta! Drept pentru care, în spiritualitate, marea masa a formatorilor se denumesc maeștri. De timpuriu am avut de a face cu sportul, luptele și artele merțiale, asa că, la un moment dat, drept studiu de caz, am vizionat foarte multe materiale legate de subiect. Aici am întâlnit prima data denumirea de maestru și am constatat un lucru: maestru este un titlu onorific, este o recunoaștere a desăvârșirii tale pe un aspect și pentru că oamenii îți recunosc și respectă nivelul de cunoastere și munca pe care ai depus-o să ajungi în acel punct, vin să învețe de la tine și să le împărtășești din experienta ta, iar pentru asta îți acordă atributul de maestru. Am stat de vorba zilele trecute cu o doamnă care mi-a spus: „Am invatat… (tehnica respectiva) de la… (si-i spune numele). El este maestrul meu!” – pentru mine asta este atitudinea corecta.

Î: Care este tehnica, școala cea mai dragă dintre toate cele pe care le cunoașteți și le practicați?
R: Având în vedere că pe toate câte le știu le-am învățat de buna voie și nesilita de nimeni, toate îmi sunt dragi; fiecare și-a adus într-o măsură mai mare sau mai mică aportul la ceea ce sunt eu astăzi, cu toate am rezonat mai mult sau mai puțin la un moment dat. Tehnicile cele mai apropiate de sufletul meu, la acest moment, sunt Constelațiile Familiale și Meditația, însă, în acelasi timp, în măsura în care e de folos, nu am nici o problema să aduc în practicarea lor elemente din alte tehnici. Sunt continuu fascinată de modul cum se mișcă energia și răspunde Spiritul la comportamentul uman.

Î: Care este cel mai important moment din evoluția dumneavoastră spirituală?
R: Personal, mi se pare nedrept să numesc un moment anume. Ar fi neonorant pentru toate entitățile intrupate și neintrupate care au aparut în calea mea să-mi împărtășească din cunoașterea și experiența lor să spun: uite, asta a contat mai mult sau mai puțin. Totul te clădește: și bune și rele, și importante sau mai puțin importante. Experientele traite insa pe acest drum, sunt cu totul altceva.

Î: Considerați că evoluția spirituală este accesibilă și potrivită oricui?
R: Totul este o creștere, o permanentă schimbare și transformare. Chiar și ceea ce pare a fi o involuție, este de fapt o creștere la nivel de egregor pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, conștiința colectivă respectiva va retrage la matcă acea părticică din ea care nu prezintă interesul pentru a se dezvolta, drept pentru care resursele alocate aici vor fi redirecționate catre o altă constiinta individuala cu potential activat de creștere. Așa că, per total, totul evoluează. E interesant să urmaresti și să vezi cum cresc constiintele colective și din ele se desprind la un moment părticele ce devin constiinte individuale. E ca un pahar în care torni apa. Picătura se revarsă peste buza paharului, se desprinde de conținutul paharului, însă ea tot apă rămâne. Ce a făcut-o să ajungă în prima linie? Aici este efortul de echipă al tuturor picăturilor, însă și meritul ei că a muncit să devina un campion. Ce o face să sară din pahar în necunoscut, aici este misterul și fascinația vieții în Univers…

Mai multe cu și despre Petruța Didoiu-Spătaru pe site-ul personal:
https://terapieconstelatii.wordpress.com/

Vlad T. PopescuInterviuspiritualitateÎ: Ce v-a determinat să porniți pe calea evoluției spirituale? R: Știi vorba aia: 'A venit valul și mi-a luat calul', aia sunt eu... Calul pe care l-a luat valul. Pot spune că de mică am avut unele curiozitati și toate intrebarile la care primeam raspunsul 'Nimic', sau 'Asta e...un blog Vlad T. Popescu
apiland.ro