St Pauls Cathedral
© Photographer: Bjørn Hovdal | Agency: Dreamstime.com

Cum adică? Visul, sau mai bine spus mirajul după care toți par să alerge să nu fie și pentru mine? Într-un fel este, că asta este menirea noastră, într-un fel nu este, pentru că ritmul în care mergem fiecare pe drumul nostru poate fi foarte diferit de al celor din jur. Nu poți să te preocupi de evoluția spirituală la modul propriu-zis decât după ce ai rezolvat o serie de lucruri în viața ta. (Sigur, într-un fel, aceste etape preliminare fac parte din evoluția noastră, dar e vorba de aspectele fizice, emoționale, mentale care preced aspectul spiritual.)
Și mă adresez celor care pot fi sinceri cu ei înșiși!
Dacă tu îți mai dorești bunuri materiale, mai râvnești după o mașină deosebită, după mulți metri pătrați locuibili, după haine, bijuterii și alte cele, indiferent ce texte ai folosi drept scuză – și, vai, sunt destule disponibile, pentru că mulți se află acolo, mulți vor să aibă și să fie apreciați pentru asta! -, nu te afli pe calea evoluției spirituale. Ești, poate, foarte bine poziționat pe drumul evoluției personale la nivelul corpului fizic, continuă să-ți vezi de acest drum până când pofte de acest gen nu vor mai lucra în tine, iar când te vei putea mulțumi cu strictul necesar să știi că a venit timpul să faci pasul următor! Ca să nu mai spun de cei care nu numai pentru pofta lor lucrează, ci pentru că-i invidiază pe alții pentru ce au – cea mai joasă formă la nivelul corpului fizic, cea care duce, la limită, la violență.
Dacă încă nu poți să stai singur și tânjești după prezența altora, îți dorești să iubești pe cineva, să plângi pe umărul cuiva, să impresionezi pe cineva, să te impui în fața cuiva, liniștea corpului tău emoțional este încă insuficientă pentru a porni pe calea evoluției spirituale. Rămâi și exersează această formă de iubire/ură (și așa o să-ți dai seama unde te afli, verificând dacă, în anumite condiții, iubirea ta s-ar putea transforma în ură față de celălalt) până când nu vei mai avea nevoie de ea! Cum ai putea să crezi că directorul care se ocupă în mod abuziv de ceea ce se cheamă micro-management, doar pentru a-și vedea subordonații plângând de ciudă, dacă se duce seara la un workshop va evolua spiritual? Cel mult va câștiga și mai multă energie pentru a se ocupa de greșelile lui.
Și ăsta este un aspect la care puțini se gândesc. Nu de puține ori, tehnici de evoluție spirituală sunt utilizate, cu momentan succes, pentru a avea mai multă putere, mai mulți bani. Văzând că lucrurile ies așa cum poftesc, oamenii nu-și dau seama că greșeli mai mari, pentru că mai mari le pot face, implică, la un moment dat, și plăți mai mari!
Dacă încă mai vrei să afli, să știi, să cunoști înainte de a porni la drum, te afli la nivelul corpului mental, încă mai ai de evoluat la acel nivel, încă n-ai suficientă încredere să pășești mai departe. Când mersul pe calea evoluției spirituale va fi mai important decât cunoașterea a tot ceea ce s-a spus despre evoluția spirituală, atunci a sosit momentul ca, în sfârșit, să pornești la drum.
De fapt, e simplu, știi că a sosit momentul când nu-i mai întrebi pe ceilalți dacă ți-a sosit momentul, nici nu mai tragi cu ochiul în paginile cărților, nici nu mai cauți tehnica perfectă, nici nu mai ai nevoie de încă o tehnică, aia despre care ai auzit că ar face minuni!…
Toate etapele sunt necesare! Nu se poate merge mai departe cât timp îți este „foame/poftă”, cât timp simți „iubire/ură”, cât timp vrei cunoaștere, nu împlinire.
Și, mai ales, cât timp ești cu totul nefericit în pielea ta, indiferent câte ai, câte poți, semn că nu te ocupi de ceea ce trebuie, chiar dacă, din afară văzute, lucrurile par OK.

Încă un argument celebru:
„Am sosit aici să învățăm despre spiritualitate. Am încredere în sinceritatea cu care o facem, dar este de văzut care este originea ei. Problema este că ego-ul poate converti orice spre folosul său, chiar și spiritualitatea. Ego-ul încearcă permanent să achiziționeze și să aplice învățăturile spirituale în scop personal. Învățăturile sunt tratate ca un lucru exterior, în afara lui „eu”, o filozofie pe care încercăm să o imităm. De fapt nu vrem să ne identificăm cu învățăturile, să devenim una cu ele. Așa că atunci când maestrul vorbește de renunțarea la ego, încercăm să mimăm renunțarea la ego. Facem gesturile, dar nu dorim să sacrificăm nici un aspect al vieții noastre. Devenim actori iscusiți și, în timp ce suntem surzi și orbi la adevăratul înțeles al învățăturilor, găsim un oarecare confort în faptul că pretindem că urmăm calea evoluției spirituale.” Chögyam Trungpa Rinpoche

Vlad T. PopescuArticoleSpiritualconsiliere,spiritualitate© Photographer: Bjørn Hovdal | Agency: Dreamstime.com Cum adică? Visul, sau mai bine spus mirajul după care toți par să alerge să nu fie și pentru mine? Într-un fel este, că asta este menirea noastră, într-un fel nu este, pentru că ritmul în care mergem fiecare pe drumul nostru poate...un blog Vlad T. Popescu
carturesti.ro