Și, dacă ar fi să mă întrebe cineva ce carte de a mea aș lua pe o insulă, i-aș spune: Sare și fum!
Pentru că acolo regăsesc mai multe fațete ale sufletului meu, privesc realitatea și irealitatea imediată și din perspectiva energetico-spirituală, dar și dintr-o perspectivă mai largă. Încerc, altfel spus, o sinteză a spațiului meu cultural. Cât ar părea de ciudat, nu mă plictisesc să o recitesc 🙂

Cât de neplăcute ni s-ar părea, momentele schimbării sunt cele care înseamnă cu adevărat ceva în viața noastră. Așa cum spune toată lumea, e groaznic să ajungi să trăieşti momente „interesante“, dar asta numai din perspectiva comodităţii, a durerii, a fricii de nou, de necunoscut.
Cât de „sigure și competente“ ar fi, cărţile aşezate, clasice, universal acceptate, arareori spun ceva despre momentele unei schimbări viitoare, ele sunt mereu orientate către trecut, ele își clădesc sistemul de valori pe trecut. Pe un trecut considerat a fi fost apogeul societății noastre și care nu poate fi depășit, nu putem decât să-l prelungim la nesfârșit, indiferent de consecințe, indiferent de ce gust ar avea supa reîncălzită iar și iar…
Este şi motivul pentru care, dincolo de durere, dincolo de „preţ“, am încercat să descopăr, am încercat să spun mai departe, chiar dacă şi cei mai apropiaţi mă sfătuiau să tac. Spre binele meu, sau al lor.
Pentru aşteptatele momente ale schimbării – schimbări ale paradigmei universale, nu măruntele noastre schimbări economice şi sociale! – ar fi bine să ajungem să ne ascultăm unii pe alţii, să ne traducem sistemele de valori şi să comunicăm cu mai multă încredere.

Vlad T. Popescu
Sare și fum
Format 13×20, 186 pag
25 lei
ISBN 978-606-94360-1-1

Cuprins (unele texte, da, au apărut mai întâi, într-o primă formă, chiar aici pe site)

Ieşirea din stup
Momente ale schimbării
Sistemul de valori
A sosit momentul să râdem?
Evoluția spirituală
Împărăția celestă, împărăția spirituală

Despre succes
Tu sau ceilalți? Pentru cine ți-ai da viața?
Lecție pentru celălalt
Cu tine însuţi în cameră
Greşeli la nivelul sufletului
Colac de salvare pentru suflet
Iertarea
Miza
Ai câştigat?
De ce răspundem pulsiunilor negative?
Cine sunt eu?
Tatuajele. Un sprijin sau un duşman?
Mie, când îmi este sete, beau apă!
Drept divin la orice
Umbra mea e mai mișto ca umbra ta!
Scrisoare deschisă către îngerul păzitor
Respect, renume, reputație
Fug din fața lecției, sau înfrunt lecția?
Cât o să mai plătesc eu pâinea aia pe care am furat-o?
Eşecul, o lecţie?
Lăsaţi tinerii să greşească!
Și dacă am pierdut?
Gelozia
Cât e de lung lanţul?
Eşti bine?
„Iartă-mă!”
Cum să ierți, cum să fii iertat?
Public sau nu
Barza chioară
Pământul neatins
Cel care ştie totul
Analogii
Sens şi contra-sens în viaţă
Dacă încă nu ai renunţat la… frică
De la sex la îndumnezeire
Hetaira neîmpăcată
Încă o dată despre sex
Totul este iubire
Un Întreg pentru mine, un Întreg pentru tine?
Ce faaaci? 🙂
Zodiile. De la defecte la calităţi
El şi-a rezolvat toate problemele
Mult, şi prost, şi fără rost
Pescarul şi pescăriţa
Nimeni nu ne înţelege şi pe noi, bărbaţii! 🙂
Un om, un loc, un eveniment
Ce bine a fost în armată!… 🙂
Memele şi regresia
De la Ateism 2.0 la Misticism 2.0
Discernământul de a separa
Inteligenţa FEMS
O altă Renaştere
Singurătatea inteligenței de cursă lungă
Unde este filozofia?
Ce, domnule, eu mă joc?
Nevoia de ficţiune
Prădătoarea
Bunicuța veselă, bunicuța tristă
Cenaclul literar
Scriitorul anonim
Cuvintele noastre toate
Opera neperisabilă
Conectarea la autor
O singură carte
Misticismul tehnologic în Avatar
Wikidoct sau teroarea mediocrităţii
3D, sau lenea gândirii
Drum nou către Carte
Portretul
Cult vs. popular, la graniţa kitsch-ului
Muzica ta cea de toate zilele
Eu pictez …

Vlad T. PopescuCărți de citit, filme de văzutcarteȘi, dacă ar fi să mă întrebe cineva ce carte de a mea aș lua pe o insulă, i-aș spune: Sare și fum! Pentru că acolo regăsesc mai multe fațete ale sufletului meu, privesc realitatea și irealitatea imediată și din perspectiva energetico-spirituală, dar și dintr-o perspectivă mai largă. Încerc, altfel...un blog Vlad T. Popescu