Exorcizarea la Hollywood – Ritualul
Dacă ar fi fost vorba doar despre o exorcizare, poate că filmul nu merita văzut decât pentru prestaţia lui Anthony Hopkins, care ştie să umple ecranul aşa cum numai Jean Gabin mai ştia să o facă. Prea puţine lucruri adevărate despre îndepărtarea unui demon din fiinţa pe care o posedă apar în film şi nici nu merită inventariate. Poate că nu din cauza lipsei de informaţii (aveţi un interviu cu consultantul filmului, într-un fel şi cel care a inspirat cartea), ci pentru că adevărul este mai puţin spectaculos, mai puţin cinematografic şi, în acelaşi timp, mult mai înspăimântător. Poate că pentru un film mai aproape de adevăr ar trebui inventată categoria de vârstă: „pentru cei care în mai puţin de un an vor trece dincolo“ 🙂
Filmul merită însă văzut pentru o relativ interesantă meditaţie pe tema raportului discipol/maestru şi poate că scenariul putea fi rescris având ca temă un alt domeniu în care trecerea cunoaşterii de la o generaţie la alta se face „de la om la om“, pentru a descătuşa posibilităţile discipolului. Lipsa de respect pe care adeseori o simţim în faţa adevăratului maestru, care nu mai are nevoie de o imagine publică ferchezuită, pentru că ştie cine este şi unde a ajuns este atât de adevărată şi nu aţi simţit-o decât dacă aţi dat deja peste acel tip maestru. Apoi lipsa de încredere faţă de cunoaşterea maestrului, uneori atât de încifrată sau esoterică încât pare uşor de răsturnat prin elemente exoterice, banale, la mintea copiilor. Şi, în sfârşit, neîncredera în forţele lui pe care o simte discipolul, pus în situaţia de a aplica lucrurile învăţate. Astea sunt temele mari ale filmului, ca şi ale raportului maestru/discipol. Pentru ele merită văzut filmul. Altfel, elemente concrete din Abis am descoperit în reclama făcută înainte de proiecţie unui alt film care a avut de curând premiera. După ce îl văd, vă spun ce şi cum!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.