Î: Ce v-a determinat să porniți pe calea evoluției spirituale?
R: Cred că este mai corect să spun că eu nu am pornit pe calea evoluției spirituale, ci pe calea ”disperării” spirituale!!! Se spune că un om este dispus să facă schimbări doar din două mari motive: disperarea și credința. Din păcate, sau din fericire, nu știu exact, am plecat pe acest drum din disperare.
Să vă povestesc pe scurt. În vara lui 2001 ajung șomeră dintr-un post bine cotat la o mare multinațională, iar în următoarele 6 luni, în timp ce eu îmi căutam de lucru, ajunge și soțul meu în aceeași situație. Ce să facem? Am luat copiii, banii din restructurări și ne-am dus în vacanță în Spania! Singura idee care ne-a venit, cred că de șocați ce eram. La întoarcere, soțul meu își găsește loc de muncă ușor, eu nu. Și încep să îmi pun întrebări!
Stând mult acasă, aveam timp de copii. Fiica mea începe să-mi povestească despre viața ei de dinainte de a fi fetița mea, despre faptul ca nu poate vorbi cu mine că sunt ”prea mică” și nu aș înțelege, despre prietenul ei cu care vorbește înainte de culcare, care culmea, îi mai dă și sfaturi, îi spune când a greșit, dar îi spune și când greșește mama… Normal, ca o mamă responsabilă, o duc la doctor. Doamna doctor, nu mai știu psiholog sau psihiatru, fără să se uite prea mult la ea, mă întrebă dacă are frați mai mici și trage repede concluzia că este stresul fratelui mai mic. Îmi dă tratament, un medicament care se ia în fiecare zi cu o pastila în plus, pana la zece, apoi se scade cate o pastilă, după care revenim la control.
– Ați înțeles?, mă întreabă d-na doctor
– Da, răspund eu.
– Nu cred, zice uitându-se la fața mea (cred ca făcusem o mutră ciudata calculând că în ziua a zecea îi dau fetei 10 pastile, adică de când se trezește din oră în oră, până la culcare. Adică o să-mi droghez copilul, de la 6 ani. Să vă explic, și d-na doctor ia o foaie de hârtie și desenează…
Și azi îi mulțumesc lui Dumnezeu că am aruncat hârtia exact în coșul de gunoi de la ușa cabinetului, ba mai mult: că nu am reținut nici măcar numele medicamentului. De ce? Pentru că peste o perioadă lucrurile s-au agravat și, pentru ca nu am ascultat-o, nu am avut curajul să mă întorc la d-na doctor. Dacă îmi reaminteam măcar numele medicamentului, începeam tratamentul mai târziu, dar așa am fost obligata să caut altă metodă.
Peste câteva zile l-am certat pe fiul meu și a plecat să stea pedepsit în camera lui. După o perioadă ”de liniște” merg tiptil să văd ce face. Înlemnesc când văd. Pusese scaune de copii față în față și vorbea cu prietenul lui: ”mama crede că a făcut bine că m-a pedepsit și nu mă lasă la bunici, acolo mă joc cu cățelul, mă urc în pod… aici, ce să fac?”
Azi, îmi vine să râd de mine, cum stăteam după ușă, făcând ochii mari și primul lucru care mi-a venit în minte a fost ”Doamne, am doi copii și amândoi sunt defecți !”
Ca o mamă responsabilă, am căutat ajutor, nu la doctor, că nu a funcționat prima oară. Așa m-am făcut cu două acatiste de citit 40 de zile, unul seara și unul dimineața. După o săptămâna de citit cu conștiinciozitate, o găsesc pe fiica mea dormind cu plapuma pe cap. Foarte greu reușesc să scot de la ea motivul ”mama, văd în camera un îngeraș negru foarte slab, care stă într-o sferă neagră transparentă cu ceva desenat pe ea și mi-e frică de el”. Fuga la salvatorul meu și mă întorc cu al treilea acatist, al Sf. Stelian, pe care să-l citesc la amiază pentru protecția copiilor, pentru ca răul de pe noi să nu meargă pe copii, deranjat de acatistele citite de mine. Au fost printre cele mai grele zile din viața mea. Când veneau orele de citit acatiste, parcă turbam. După ce mi-am încheiat canonul am hotărât că nu mai vreau asta și că trebuie să încerc o cale mai ușoară. Așa am dat de primul meu maestru reiki. Peste ceva timp lucrurile s-au liniștit acasă pentru că am aflat că este normal ce se întâmplă cu copiii mei. Am ieșit din ”disperarea” spirituală.
În scurt timp mi s-a spus că sunt pregătită să fac inițiere. Am ezitat. Am căutat scuze, motive… Așa că maestrul m-a invitat la el să-mi explice tot ce nu înțeleg, dar, surpriză, în loc de explicații m-am ales cu inițierile pe gradul 1 și 2. Era în 2002.
Am fost atât de supărată că am căutat în perioada următoare orice altă cale de evoluție, în afară de reiki. Am făcut reflexoterapie, astrologie, creștinism ezoteric, antropozofie, radiestezie… orice până în 2005 când l-am cunoscut pe Ovidiu Dragoș Argeșanu, care, mirat că nu am încă măiestria, m-a trecut imediat la inițiere – reiki 1-2-3 măiestria reiki și karuna reiki 1-2. Așa, ca să mă învăț minte să mai fug de reiki!
Pe principiul că ”dacă doi îți spun că ești beat, te duci să te culci” am început să citesc despre reiki. Cred că încă nu începuse ascensiunea mea spirituală, dar măcar am lăsat o ușă deschisă spre ea. Peste câtva timp citeam cartea Irealitatea imediată, scrisă de V.T. Popescu; citeam despre Câmpul-A și gândeam ”ce prostie mai este și asta”, după care gândul imediat următor fost ”hai să încerc”. Am închis cartea, m-am conectat la Câmpul-A, am vizualizat eu acolo ceva sertare, mă uitam în ele, mă plimbam printre ele fără țintă, și la un moment dat aud: ”Hai că-ți ajunge, du-te.” Am avut o senzație asemănătoare cu o trezire bruscă. Am reluat, și nimic; apoi am renunțat. Am fost atât de curioasă încât l-am contactat pe autorul cărții, care mi-a explicat ce se întâmplase. Cred că acela a fost momentul în care am pornit cu adevărat pe calea spirituală. A fost momentul când am înțeles că eu pot și trebuie să învăț.
Tatăl Meu m-a ajutat, încă odată, și a scos în calea mea mari maeștri de la care am învățat și cărora le sunt recunoscătoare: Ovidiu Dragoș Argeșanu, Vlad T. Popescu, Dorina Dabija, Costi Gheorghiță.

Î: Îl mai țineți minte pe primul dumneavoastră maestru spiritual?
R: Da, normal că-l țin minte. După ce m-a inițiat forțat, ziceam eu atunci, am mai mers la discuții cu el o perioadă, după care mi-a ieșit în cale un al doilea maestru, cu care am continuat întâlnirile și discuțiile pe teme de spiritualitate.
Primul meu maestru se numește Marcel Dumitrescu și actualmente nu mai practică reiki, cel puțin din câte știu eu.

Î: Care este tehnica, școala cea mai dragă dintre toate cele pe care le cunoașteți și le practicați?
R: Pentru mine este Școala lui Dragoș Argeșanu; pentru că ea a fost prima mea școală de spiritualitate și pentru că am avut privilegiul să-mi permită să stau lângă el în terapie și să învăț.
Doar că, în acest moment, tehnicile mele sunt puțin diferite de ale lui. Tehnicile mele au fost influențate de tehnicile altor maeștri de-ai mei, pe care i-am menționat mai sus.

Î: Care este cel mai important moment din evoluția dumneavoastră spirituală?
R: Eu simt că cel mai important moment al ”carierei” mele spirituale a fost apariția cărții ”Despre terapia PSI – Cazuri concrete”. A fost momentul când, zic eu, am trecut de la amatori la profesioniști, deoarece am început să ies din cabinet la lansări de carte în diferite orașe, la emisiuni televizate, la diferite prezentări; punctul culminant fiind lansarea de carte de la Târgul Gaudeamus București.
Am în minte acum un moment înălțător, când stăteam la aceeași masa cu unul dintre maeștrii mei și a venit o doamnă cu două cărți pentru care a cerut autografe. A fost spectaculos pentru mine să stau la aceeași masă și să dau autograf în paralel cu maestrul meu. Am simțit-o ca pe o mare realizare.

Î: Considerați că evoluția spirituală este accesibilă și potrivită oricui?
R: Da! Eu nu doar consider, sunt sigură că evoluția spirituală este accesibilă și potrivită oricărei persoane, chiar dacă nu toți fac din aceasta o ”meserie”. Fiecare avem misiunea noastră pe acest pământ și lecțiile noastre personale pe care cred că cel mai ușor mod de a le îndeplini este găsirea și parcurgerea unei căi spirituale, în paralel cu realizările lumești, de care avem cu toții nevoie.
Ba mai mult, în sistemul meu de credințe evoluția spirituală apare cu cuvântul ”merit” să mi-o ofer, nu cu trebuie, sau cu pot, sau cu accesibilă sau potrivită. Eu cred că fiecare dintre noi merităm să ne oferim această șansă la evoluție și la o viață mai bună, chiar dacă primii pași pe această cale nu sunt întotdeauna ușori, ba mai mult, sunt de obicei urmați de schimbări majore în viața noastră.

Î: Care este sfatul cel mai important pe care-l dați elevilor dumneavoastră?
R: Ei, la sfaturi se pricepe toată lumea! Acum însă vreau să împărtășesc cu voi două sfaturi importante pe care le-am primit de la cei care m-au îndrumat și care mi-au ghidat ascensiunea spirituală. Primul este de la maestrul meu de reiki și a venit ca răspuns la întrebarea: ”Cât mai fac autotratamentul?” Acest sfat este: ”Copilu`, până când reiki va deveni un mod de viată pentru tine”. Azi, reiki este pentru mine un mod de viață.
Al doilea sfat important este primit de la Părintele Ciprian și sună așa: ”Caută pacea, nu dreptatea.” Sfat care mi-a luat ceva timp să-l înțeleg și să-l pot aplica, sfat pe care încă învăț să-l aplic.

Vlad T. PopescuSpiritualitate, cursuri, evenimenteinterviu,spiritualitateÎ: Ce v-a determinat să porniți pe calea evoluției spirituale? R: Cred că este mai corect să spun că eu nu am pornit pe calea evoluției spirituale, ci pe calea ”disperării” spirituale!!! Se spune că un om este dispus să facă schimbări doar din două mari motive: disperarea și...un blog Vlad T. Popescu