Mulți oameni se întreabă ce-i cu Reiki-ul ăsta și la ce bun. Dacă te apropii de universul celor care prectică Reiki, nu te lămurești deloc. Unii par să fie un fel de vrăjitori contemporani, alții par să propovăduiască un fel de religie pentru începători, unii vorbesc doar de terapie, alții fug de ea și spun că este vorba numai și numai de evoluție spirituală…
Și așa, din prea mult entuziasm, în jurul practicii Reiki s-a făcut prea mult zgomot, absolut fără nici un folos. Sunt câțiva autori importanți, români și străini, ale căror cărți au apărut pe la noi, și care au lămurit aspectele de mai sus, dar am descoperit că mai este loc suficient să spui ceva, ba chiar mai mult, că este nevoie să mai spun ceva, din experiența mea, pentru a-i lămuri pe cei care își doresc să practice, pentru a-i liniști pe cei care nu doresc și pentru a lărgi acceptarea publică a sistemului.
Așa a apărut la Meditative Arts Calea evoluției spirituale. O analiză a sistemelor Reiki non-tradiționale, din dorința de a oferi suficiente informații, ba chiar și un mic manual pentru sistemele Reiki pe care eu le consider utile și importante.
Ne dorim sănătate, dar şi să evoluăm spiritual. Cum putem pune în practică aceste dorinţe fundamentale? Care sunt căile pe care putem merge şi de ce am alege Reiki?
Începem prin a ne dori sănătatea corpului fizic, apoi aflăm că trebuie tratat şi corpul energetic-informaţional, ale cărui boli şi defecte, mai devreme sau mai târziu, ajung să se manifeste în fizic mai mult decât ne-am dori. În plus, pe măsură ce evoluăm, aflăm că trebuie să trecem peste câteva praguri dificile, legate de sex, de bani, de iubire, de gândire, ca şi de limitata relaţie cu Divinitatea. Că trebuie să ne împăcăm cu noi şi cu ceilalţi. Cam despre asta este vorba în Reiki, cam despre asta este vorba în carte…

Istoria sistemelor non-, sau neo-tradiționale, este și ea la fel de greu de scris ca și adevărata istorie a Reiki tradițional. Important este să facem distincția între sistemele care reprezintă o variantă non-tradițională de predare a Reiki, care, unele, introduc noi simboluri, dar nu și o nouă filosofe, și sistemele propriu-zis non-tradiționale care au, practic, fondatorii lor și care, conform unei cutume ce nu a fost în întregime respectată, ar fi trebuit să aibă nume noi și să se prezinte drept școli noi.
Discut în carte despre Reiki non-tradițional, Seichim/SKHM, Karuna Ki, Tibetan Reiki, Shamballa MDH, Ascension Reiki, Grand Master, Ama Deus.

Vlad T. Popescu
Calea evoluției spirituale. O analiză a sistemelor Reiki non-tradiționale

Vlad T. PopescuCărți de citit, filme de văzutcarte,Meditative ArtsMulți oameni se întreabă ce-i cu Reiki-ul ăsta și la ce bun. Dacă te apropii de universul celor care prectică Reiki, nu te lămurești deloc. Unii par să fie un fel de vrăjitori contemporani, alții par să propovăduiască un fel de religie pentru începători, unii vorbesc doar de terapie,...un blog Vlad T. Popescu
ishoot.ro