Fotografia ca observare deplin conștientă
Ați observat că folosesc din ce în ce mai puține cuvinte și din ce în ce mai multe imagini, fotografii realizate de mine. Am descoperit și explorez un domeniu oarecum nou pentru mine și relativ nou pe la noi. Și nu este vorba de imaginea care valorează o mie de cuvinte, pentru că am primit mai degrabă darul de a face ca o sută de cuvinte să valoreze cât o sută de fotografii.
Dar mă atrage acum capacitatea vindecătoare a observării mediului prin obiectivul aparatului de fotografiat. Cel puțin la nivelul sufletului, la nivelul corpului emoțional, dar știm că de acolo se poate propaga o undă de „bine“ către toate structurile noastre.
Fotografia pe care am inserat-o în articol are o poveste. Toamna, în ploaie, lăsat singur de cei care preferaseră să stea prin camere ca să-și plângă de milă, ca și de aceia care își mutaseră biroul în camera de hotel.
Eram oarecum supărat că nu doriseră să descopere o felie de litoral bulgăresc, fie și pe ploaie. Oarecum emoționat pentru că mă urmărea o mașină de poliție în călătoria mea de colo-colo pe malul mării – cu siguranță le părusem suspect așa, singur, în afara sezonului, fotografiind cataroaie, dar stăteau la distanță, fumau cât stăteam cu aparatul în mână, iar eu evitam să-i prind în cadru. Oarecum flămând pentru că nu găsisem scoici în locurile unde mâncasem vara – probabil că nu mai aveau suficienți clienți pentru ceva atât de perisabil.
Ei, cu cataroaiele astea de care se spărgeau valurile am descoperit că privitul prin obiectiv (să nu intrăm în detalii tehnice!), concentrarea pe surprinderea valului perfect, pe setările aparatului, treptat aduse într-o zonă cât de cât mulțumitoare, m-au făcut să uit de toate problemele (așa mici cum erau ele), exact ca o meditație, exact ca o contemplare, fără să fi urmărit eu acest scop.
Am continuat să mă joc, vă ofer și vouă rezultatele acestui joc, vă invit să vă jucați și voi la fel!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.