umbra

Mintea trupului, ce-și are sălașul în creierul nostru, și care s-a dezvoltat pe tot parcursul evoluției vieții în general, dar și pe tot parcursul evoluției omului ca specie, care a trecut de la „luptă sau fugi“ la rafinata „frică de moarte și poftă de sex“, mintea asta devine în timp sălașul „umbrei“ noastre. Ea dă naștere la o serie întreagă de conflicte interioare, dar este și extrem de utilă pentru integrarea în mediu și gestionarea corpului. Administrează de la simple procese fiziologice, în creierul mic, la complicate analize, modelări și aplicare a tiparelor la nivelul cortexului superior. Aceasta este mintea a cărei „tăcere“ o căutăm în meditație. Nu sinele trebuie să tacă, ci mintea, iar ea tace greu, pentru că se simte responsabilă pentru supraviețuirea noastră. Sinele, sufletul și sinele superior îi par elemente cu totul străine, cel puțin la început de drum.

Umbra este așadar un construct al minții noastre, controlat de câteva emoții fundamentale, adică gestionat de sufletul nostru, de corpul emoțional. La început de drum, înainte de trezire suntem rol plus umbră, rolul pe care-l jucăm cât putem mai bine în societate plus umbra noastră, suma tuturor dorințelor pe care le reprimăm. Sunt dorințele noastre și este bine să le cunoaștem, acesta este primul pas către umbra noastră. Sunt emoțiile noastre și poate sunt mult prea intense apropo de ce ascundem acolo. Fiind vorba mai ales de frică, de ură, ele ne pot epuiza și ne pot determina să manifestăm într-un mod greșit umbra.

Dar a ajuns la modă să spui că trebuie nu numai să te împaci cu umbra ta, ci și să o trăiești din plin, pentru că acolo, în umbra ta, ești tu, cel adevărat. Da, lucrurile stau și așa, am reprimat dorințe care la un moment dat au fost sancționate de reguli, de norme imbecile și nedrepte, care nu înțeleg mai nimic din calea spirituală, din sensul vieții noastre pe acest pământ. Dacă scoatem la suprafață acele dorințe și ne lăsăm purtați de ele cumva ne întregim, ne manifestăm așa cum suntem noi de fapt. Dar oare toate regulile după care ne-am reprimat dorințele sunt incorecte? Oare trăirea integrală a umbrei noastre este de bun augur? Hai să nu uităm că, pe lângă reguli exagerate, nedrepte, menite să ne facă utili și cuminți, să ne castreze creativitatea și posibilitatea de a relaționa unii cu ceilalți, sunt și reguli de genul „să nu ucizi, să nu minți, să nu furi“ și multe altele din aceeași categorie a libertății înțelese ca spațiu în care nu-i fac rău altuia. Sună frumos „trăiește-ți umbra“, pare a fi un mesaj eliberator, dar, dincolo de plăcerile necesare pe care ți le-ai blocat, dincolo de drumurile înălțătoare pe care le-ai refuzat, când te lași purtat de umbră este posibil și să greșești și să declanșezi plăți viitoare. Așa că ar fi bine să vorbim despre o mai bună cunoaștere a umbrei, despre trăirea doar a lucrurilor corecte aruncate în umbra noastră, în urma unor constrângeri. Ar fi bine să vorbim și despre împăcarea umbrei noastre pentru ca lucrurile care rămân acolo, pentru că acolo le este locul, la lucruri interzise, să nu ne mai doară la fel de tare. Nu de alta, dar dacă ne trăim de-a valma toată umbra o să atragem carcalacii care se hrănesc cu energia pulsiunilor noastre negative și avem toate șansele să cădem treptat. Cine știe, poate că ăsta este și adevăratul scop al celor care vă îndeamnă să vă trăiți întreaga umbră, să vă bucurați de tot ceea ce ați îndesat acolo…

Da, sigur că demonii vor fi atrași și de emoțiile intense legate de dorințele corecte pe care nu le manifestăm, așteptând momentul în care o să sărim calul, dar asta nu înseamnă că este o afacere să schimbăm un lot de carcalaci pe alt lot, aparent mai nobil.

În fond să nu uităm că acolo sunt nu numai lucrurile pe care noi le-am ascuns, ci și lucrurile pe care părinții noștri le-au ascuns, despre care ar fi mai bine să aflăm câte ceva înainte de a le elibera fără să știm cum au reușit ei să le înghesuie acolo.

Libertatea este un principiu fundamental, dar, așa cum în societate libertatea deplină duce la anarhie, la destrămarea societății, la abolirea umanității, tot așa trăirea deplină a umbrei poate duce la o continuă degradare morală și la o îndepărtare de adevărata cale a evoluției personale.

Trebuie să urmărm echilibrul și armonia, să lăsăm în umbră lucrurile pe care chiar trebuie să le lăsăm acolo și să scoatem la lumină lucrurile care merită a fi scoase la lumină, calitățile orpimate, pentru a atinge echilibrul. Orice am face, ne vom păstra dualitatea până când o să avem puterea de a elimina din umbră, fără a le manifesta, dorințele noastre negative, până când nu o să mai generăm emoții negative.

Și nu trebuie să uităm că emoțiile astea pot fi generate și de către ceilalți, de modul în care-i privim pe ceilalți, de modul în care ei devin nu atât oglinzile noastre, cum se tot spune, ci cheia către sufletul nostru. Dacă pot să privesc acțiunea cuiva, dacă pot să ascult cuvintele cuiva și să notez totul cu maximă detașare, ca un cronicar, doar ca să fiu mai bine informat despre celălalt, atunci am ieșit din umbră. Dar dacă îl privesc și trăiesc emoții intense, negative, atunci mă cufund în umbra mea, nu mai sunt detașat, nu mai este vorba doar de un act de cunoaștere, ci de un act de raportare la celălalt care dovedește că greșeala lui, sau modul greșit în care eu percep acțiunea lui, sunt dovezi ale prezenței acelor elemente negative în umbra mea.

Poate că singura modalitate corectă de a elibera întreaga noastră umbră este aceea a consumării ei în cadrul actului artistic, în scris, în pictură, în muzică, pe scenă, dar și aici aș mai avea ceva de spus. Dacă rezultă o operă artistică de mare valoare, poate că modul în care îmi pârlesc eu demonii în fața publicului, a cititorilor, mă ajută să scap de ei și îi ajută și pe ceilalți să-i evite. Dar dacă va exista și privitorul care, mai slab de înger, va considera că este bine să adopte unul din carcalacii mei și să facă tot ceea ce am scos din umbra mea? Pentru că au existat opere artistice care, bine înțelese, au înălțat consumatorii lor, dar care, greșit înțelese, i-au dus în păcat.

https://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2023/06/sari_3118-1-768x1024.jpghttps://sfat.info.ro/wordpress/wp-content/uploads/2023/06/sari_3118-1-scaled-e1687154116342-150x150.jpgVlad T. PopescuSpiritualitate, cursuri, evenimenteconsiliere,spiritualitate,Vlad T. PopescuMintea trupului, ce-și are sălașul în creierul nostru, și care s-a dezvoltat pe tot parcursul evoluției vieții în general, dar și pe tot parcursul evoluției omului ca specie, care a trecut de la „luptă sau fugi“ la rafinata „frică de moarte și poftă de sex“, mintea asta devine în...un blog Vlad T. Popescu